Aaron Boupendza a fost titular în derby-ul FCSB – Rapid, 0-0. A ratat şi ocazii importante. Gabonezul s-a aflat la al doilea meci în tricoul Rapidului, după ce a fost integralist în duelul cu Farul, scor 5-0.
Atacantul de 28 de ani a dezvăluit şi ce sfat a primit de la Marius Şumudică.
Rapidiştii, sfătuiţi să vorbească pe teren
Aaron Boupendza a remarcat că Marius Șumudică (53 de ani) e un factor decisiv în strânsa legătură a fotbaliștilor.
„Știam că va fi un meci foarte greu. Antrenorul ne-a explicat tot despre acest meci, ne-a pregătit foarte bine. Da, sunt fericit, Rapid a fost prima mea opțiune. Am spus din start da, conducerea clubului a făcut eforturi să mă transfere.
Acum suntem o familie și avem o echipă bună. Nu numai pe teren, încerc mereu să-mi motivez colegii. Trebuie să comunicăm. Și Șumudică ne încurajează să vorbim. Nu știu când o să marchez, vreau să-mi ajut echipa.
Îmi doresc să dau gol, dar primul gând e să fie bine pentru toată lumea, nu doar pentru mine”, a spus Aaron Boupendza.
Drăguş, concurenţă pentru Boupendza
Marius Șumudică, principalul giuleștenilor, a transmis că este foarte interesat de un posibil transfer al lui Denis Drăguș (25 de ani).
Cei doi au colaborat la Gaziantep, iar principalul trupei patronate de Dan Șucu a afirmat că Denis Drăguș ar juca fără probleme la Rapid. A expus faptul că giuleștenii vor înainta o ofertă în perioada de iarnă pentru o mutare care să-l aibă pe jucătorul „tricolor” în prim-plan.
„Mi l-aș dori pe Drăguș, să fiu sincer. Din câte văd, nu se adaptează acolo (n.r. – la Trabzonspor). Vom încerca să facem o ofertă în iarnă, dacă există posibilitatea unui împrumut. Mi-aș dori din suflet să-l aduc aici, este finul meu, un jucător care este numărul 1 la echipa națională din postura de vârf de atac.
A venit să-i fiu fin după ce a marcat 14 goluri și avea salariu 20.000 de euro. Acum are peste un milion. Este numărul 1 la echipa națională. Este prima soluție ca vârf de atac, ar juca într-un picior aici, cum să nu se adapteze? Comparăm liga din Turcia cu cea din România… nu putem compara.
Toți jucătorii pe care i-am luat s-au adaptat. Vreau un exemplu de jucător care nu s-a adaptat! Găman îmi scrie și acum, Silviu Lung, Junior Morais, Boldrin, Budescu, Săpunaru. I-am luat pe Maxim, Drăguș, nici nu mai știu câți am pe buletin”, a spus Marius Șumudică.