Cel mai așteptat derby al planetei, cel dintre Real Madrid și Barcelona, se joacă în aceste clipe, pe legendarul „Santiago Bernabeu”. Marea confruntare din cadrul etapei a 11-a a acestui sezon de La Liga a început la ora 22:00.
În cazul unui succes, madrilenii lui Carlo Ancelotti vor egala formația lui Hansi Flick în fruntea clasamentului. La acest moment, Real Madrid are trei puncte în minus (24), ocupând locul secund.
Reputatul tehnician italian al „galacticilor” are ocazia să intre în istorie: ar putea deveni doar al treilea antrenor al Realului care o învinge pe Barcelona de cinci ori la rând, după Miguel Munoz (7 victorii) și Pep Guardiola (5 succese).
Lui Kylian Mbappe i-a fost refuzat un gol superb în șocul Real Madrid – Barcelona
După mai bine de jumătate de repriză în care cele două echipe s-au întrecut la capitolul posesie, Kylian Mbappe a reușit să deblocheze tabela de marcaj. Fanii blanco de pe „Santiago Bernabeu” au fost în extaz preț de câteva secunde, până când golul vedetei din Hexagon a fost anulat.
În minutul 30, superstarul francez punctase într-un mod extraordinar. A fost lansat perfect în adâncime, intrând în careul „extratereștrilor”. A săltat incredibil balonul peste Pena, portarul Barcelonei, declanșând nebunia pe celebra arenă din capitala Spaniei.

Din păcate pentru el, faza a fost analizată în camera VAR. După indicațiile primite de la colegi, arbitrul Jose Sanchez a luat decizia de a anula golul. Motivul? Kylian Mbappe a fost surprins într-o poziție neregulamentară.
Echipele de start pe care au mizat Carlo Ancelotti și Hansi Flick în El Clasico:
Real Madrid: Lunin – Vazquez (cpt.), Militao, Rudiger, F. Mendy – Tchouameni – Valverde, Camavinga – Bellingham – Mbappe, Vinicius
Rezerve: F. Gonzalez, S. Mestre – Modric, Guler, Endrick, Vallejo, Ceballos, F. Garcia, Brahim
Antrenor: Carlo Ancelotti
Barcelona: I. Pena – Kounde, Cubarsi, I. Martinez, Balde – Pedri, Casado – Fermin – Yamal, Lewandowski, Raphinha
Rezerve: Szczesny, Kochen – Gavi, Ansu Fati, Pablo Torre, Pau Victor, Olmo, F. De Jong, H. Fort, G. Martin, S. Dominguez
Antrenor: Hansi Flick
Stadion: „Santiago Bernabeu” (Madrid)
Arbitru: Jose Sanchez
Andriy Lunin, Aurelien Tchouameni și Eduardo Camavinga le-au luat locurile lui Thibaut Courtois, Rodrygo și Luka Modric în primul „11” al Realului, față de echipa folosită de Ancelotti contra Borussiei Dortmund, în Champions League. Courtois și Rodrygo s-au accidentat la mijlocul săptămânii.
De partea cealaltă, Hansi Flick s-a bazat pe serviciile fotbaliștilor pe care i-a folosit în duelul cu Bayern Munchen, câștigat de catalani la scor (4-1).