Joi seara, FCSB a pierdut clar pe terenul lui Rangers, scor 0-4.
MM Stoica n-a respectat indicația dată de Gigi Becali
Gigi Becali a obișnuit deja să anunțe primul 11 cu mai multe zile înaintea partidelor. Totodată, patronul FCSB-ului este responsabil și cu schimbările din timpul meciurilor, iar acum a dezvăluit că nu a fost ascultat de MM Stoica.
Concret, Gigi Becali i-a cerut lui MM Stoica să-i transmită un mesaj lui Baba Alhassan, însă dorința patronului nu a mai ajuns la mijlocașul FCSB-ului. Cu toate acestea, afaceristul din Pipera a susținut că Rangers era o echipă de bătut, chiar dacă proporțiile scorului au fost unele net în favoarea scoțienilor.
”Eu zic că puteam să-i batem. Golurile au fost din greșelile individuale. Edjouma nu a contat. I-am zis lui MM să-i spună lui Baba să nu mai plimbe mingea, el tot n-a ascultat. N-a fost un joc extraordinar al lor, am fost noi prea slabi. Nu am contat în benzi”, a declarat Gigi Becali, potrivit Digi Sport.
Adrian Porumboiu: „Gol valabil! S-a grăbit să fluiere”
După doar două minute de joc, FCSB a trimis mingea în plasă, însă reușita a fost anulată. Arbitrul Marco Di Bello a semnalizat un fault în atac comis de David Miculescu asupra lui Jack Butlan, portarul celor de la Rangers.
La o zi după faza controversată petrecută în Scoția, Adrian Porumboiu a dat un verdict clar. Fostul arbitru FIFA consideră că FCSB a fost nedreptățită de către italianul Marco Di Bello și trebuia să aibă gol valabil la faza care l-a avut în centrul atenției pe David Miculescu.
„Fază simplă, gol valabil. Ce să mai… S-a grăbit să fluiere, nu a fost fault, nu a fost absolut nimic. Asta este acum, nu avem ce să facem”, a spus Adrian Porumboiu, pentru Sportpesurse.ro.