Fostul internațional Ionel Ganea a comentat recent incidentul dintre antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, și atacantul Louis Munteanu, în urma meciului încheiat cu 1-1 împotriva Petrolului, în etapa a 13-a din SuperLiga.
Ionel Ganea consideră că fotbalistul ar trebui să adopte o atitudine mai modestă și să respecte autoritatea antrenorului.
Ionel Ganea, reacție vehementă la adresa gestului lui Louis Munteanu
În minutul 90+3, Dan Petrescu l-a schimbat pe Louis Munteanu, care fusese introdus pe teren la pauză. Iritat de decizia antrenorului, Munteanu a refuzat să-i întindă mâna lui Petrescu după ce a ieșit de pe teren, ceea ce a stârnit controverse.
Ionel Ganea a criticat atitudinea tânărului atacant, vorbind despre importanța respectului față de cei cu mai multă experiență.
„Dacă Petrescu este antrenor, el trebuie să îl asculte. Petrescu, ca antrenor și ca jucător, a arătat că este un om foarte valoros. Petrescu știe ce face, iar Louis Munteanu, deocamdată, nu știu dacă e nici la unghia mică a lui Petrescu de la deget. Să fim serioși, nu prea a auzit nimeni de el,” a declarat Ganea pentru iAMsport.ro.
Munteanu şi Petrescu, certaţi de patronul Varga
După ce a decis să-i „bage în şedinţă” pe cei doi protagonişti ai conflictului de sâmbătă seară, Ioan Varga i-a certat şi public.
„Vă spun sincer, am rămas şocat. Noroc că nu mai iau măsuri la supărare. Nu mi-a venit să cred ce s-a întâmplat. Amândoi sunt de vină. În primul rând, vinovat este Louis Munteanu, care trebuie să arate respect. Nu ai voie tu, ca jucător, să ai un astfel de comportament faţă de antrenorul său.
Nu ai cum să creşti. Este ultima dată când vom permite așa ceva. Vom lua o decizie în acest sens. Louis Munteanu nu va scăpa nepedepsit. Poate i-au luat minţile sumele astea care se învârt în jurul său.
O vine la fel de mare o are şi Dan Petrescu. Nu e posibil să scoţi de pe teren cel mai bun jucător cu 40 de minute înainte de finalul meciului. Şi dacă era accidentat, îl mai ţineai pe teren într-o margine. A luat o decizie inexplicabilă. Nu poţi să-ţi baţi joc de o investiţie, care este cea mai mare de la Revoluţie încoace. Este antrenorul echipei în continuare.
Am fost supărat. Este păcat că avem un antrenor atât de mare şi un jucător atât de mare. Vom avea discuţii săptămâna aceasta, trebuie să ne liniștim!„, a spus Ioan Varga pentru fanatik.ro.