Gigi Becali, luat peste picior de antrenorul lui Rangers: „Nu voi merge niciodată acolo”

Philippe Clement, antrenorul belgian al lui Rangers, a fost întrebat cu o zi înaintea meciului cu FCSB de pe teren propriu din Europa League despre faptul că Gigi Becali a anunțat deja de ceva timp în mod public în mare parte primul 11 al campioanei României pentru partida de pe „Ibrox Park”.

Tehnicianul în vârstă de 50 de ani a glumit pe seama acestei chestiuni și a spus în primul rând că a primit în ultimele zile informații referitoare la două echipe de start diferite ale echipei roș-albastre, cu referire la faptul că finanțatorul a vorbit deja în acest sens și în legătură cu partida cu Rapid din Superliga de la finalul săptămânii.

Philippe Clement, întrebat despre faptul că Gigi Becali a anunțat deja de ceva timp echipa de start pentru meciul Rangers – FCSB: „Am primit informații despre două echipe, sper că vor folosi numai una”

Astfel, Clement a transmis că își dorește foarte mult ca formația antrenată de Elias Charalambous și Mihai Pintilii să folosească doar 11 jucători în duelul direct de la Glasgow, stârnind astfel amuzamentul tuturor celor prezenți în sala de conferințe la acel moment.

De asemenea, belgianul a mai spus ulterior și că nu crede că FCSB își permite să nu folosească joi seară cel mai bun prim 11 pe care îl are la dispoziție în acest moment, atât prin prisma punctelor puse în joc, cât și în baza laturii financiare presupuse un eventual rezultat pozitiv în acest joc.

Mai mult, tot în spirit de glumă, Philippe Clement a mai spus și că el nu are de gând să meargă vreodată la FCSB, pentru că nu este de acord ca patronul să spună în mod public echipa de start cu mai multe zile înaintea unui meci.

Antrenorul belgian a continuat în aceeași notă: „Nu voi merge niciodată acolo”

„Am primit informaţii despre două echipe, nu una singură. Sper că vor folosi numai una. Nu, ne concentrăm doar pe noi, să ne facem noi jocul. Vom vedea ce jucători vor folosi. Dar este vorba doar despre noi!

Şi eu nu cred că oamenii vor arunca banii şi punctele din Europa League, că nu vor veni cu cea mai bună echipă! Nu. (n.r. Cum vi se pare că patronul FCSB-ului a anunțat deja echipa de start?) Că nu voi merge niciodată la Steaua Bucureşti (n.r. FCSB)”, a spus Philippe Clement la conferința de presă premergătoare meciului Rangers – FCSB.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare