La scurt timp după retrogradarea în Liga 2, FCU Craiova a anunțat revenirea lui Marius Croitoru (43 de ani) pe banca tehnică a echipei.
Tehnicianul se mai aflase pe banca formației din Bănie și în trecut, mai exact în perioada iunie – octombrie 2022.
Marius Croitoru, demis de la FCU Craiova
La o zi după remiza cu FC Voluntari (0-0), FCU Craiova a anunțat despărțirea de Marius Croitoru. În acest moment, oltenii sunt pe locul 11 în clasament, cu 14 puncte acumulate în 10 etape.
Chiar dacă principalul obiectiv al lui Adrian Mititelu este reprezentat de revenirea în Liga 1 chiar din sezonul următor, FCUC raiova este departe de așteptările patronului. Parcursul slab din eșalonul secund și eliminarea din Cupa României l-au făcut pe patron să renunțe la Marius Croitoru, pentru a doua oară.
„Mulțumim, Marius Croitoru! Clubul nostru si Marius Croitoru au decis de comun acord rezilierea contractului de colaborare. Mulțumim pentru activitatea depusă la FCU 1948 și îi dorim mult succes pe viitor!”, a transmis FCU Craiova.
Marius Croitoru urmează să obțină licența PRO
Încă din vara anului 2019, atunci când a ocupat pentru prima dată funcția de antrenor la FC Botoșani, Marius Croitoru a fost nevoit să aibă un „paravan” pentru a-și îndeplini îndatoririle de principal, asta deoarece nu deținea licența PRO, iar regulamentul îi interzicea să dea indicații în timpul meciurilor sau să apară la flash-interviuri.
În Liga 2 însă, regulamentul îi permite lui Marius Croitoru să se comporte ca un antrenor principal. Mai mult, din ediția 2025/2026, tehnicianul va avea toate documentele necesare pentru a îndeplini acest rol inclusiv la nivelul primei ligi.
„Croitoru este un antrenor foarte bun, și-a demonstrat valoarea. Este cel mai important transfer al nostru în această vară. Da, din câte știu, poate sta pe bancă în Liga 2. Apoi, urmează să-și ia și licența PRO anul viitor și acest lucru îi va permite să stea și în Liga 1 pe bancă. Avem mare încredere în el„, spunea Florin Costea, directorul sportiv de la FCU Craiova, pentru Sportpesurse.ro.