Războiul FCSB – Rapid a început deja. Marius Șumudică, reacţie-şoc când a explicat scandările de la meciul cu Farul: „Uitați-vă la buzele mele!”

Rapid s-a descătuşat în Giuleşti, după victoria, 5-0, în faţa Farului lui Gică Hagi. Marius Şumudică a fost surprins, la scorul de 3-0, cum acompania galeria care scanda anti-FCSB.

Tehnicianul din Grant susţinea însă că nu şi-a înjurat adversarii.

Şumudică spune că doar a salutat galeria

FCSB – Rapid se joacă duminică, 27 octombrie, de la ora 21:00.

Eu nu am înjurat Steaua (n.r – FCB). Uitați-vă la buzele mele. Poți să citești. Eu îți dau imaginile și îți arăt că nu rostesc nimic. E salutul galeriei noastre. Doar dau din mână.

Niciodată eu nu mai ridic mâinile deasupra capului. Am anunțat și nu sunt un om care să vină în fața presei care să spună că nu va mai face lucrul ăsta.

Dar e salutul galeriei. Nu pot să nu îmi asult galeria. Și o fac ca în Turcia cu mâna jos, de trei ori. La golul trei, galeria a scandat împotriva rivalilor, a celor de la FCSB, iar eu în momentele alea de exuberanță nu rostesc nimic. Doar dau din mână și nu ridic mâinile deasupra capului. Dau din mână jos și salut galeria cum am făcut și în Turcia și peste tot.

Acum trebuie să luăm măsuri împotriva tuturor jucătorilor Rapidului. Ăsta e îndemnul galeriei după meci și asta face galeria, dar eu am promis și mă voi ține de cuvânt. De fiecare dată când se vor rosti astfel de cuvinte eu încerc să nu fac acest lucru. Doar că nu pot fi imnul și să nu salut galeria. Sunt suporterii noștri.

Îi salut de o anumită manieră. Le-am explicat că nu o să mai vin în fața galeriei să înjur Steaua cum o făceam înainte.

Dau din mână, atâta tot și mă bucur ca și cum i-aș saluta de trei ori. Dar uitați-vă și la sfârșit de meci. Eu am stat în spate, nu am vrut să apar, nici când mi-au strigat numele și au înjurat. Doar am salutat. Am dat din mână, dar nu cu brațele sus cum făceam înainte”, a spus Marius Şumudică la fanatik.ro.

Viorel Moldovan, despre şedinţa de la Rapid

Președintele Rapidului a ținut să felicite pe toată lumea pentru acest succes, dar în special pe Marius Șumudică.

„Câtă nevoie aveam de această victorie? (n.r. râde) Aveam mare nevoie. A venit într-un moment oportun, după un joc foarte consistent. Merită felicitați Marius Șumudică și staff-ul tehnic, care au pregătit foarte bine meciul în această pauză competițională. S-a schimbat sistemul de joc, 3-4-3, unul cu care suntem familiarizați. Acesta trebuie să fie Rapidul.

(n.r. dacă a contat atât de mult ședința lui Dan Șucu) Acea ședință? Au fost mult mai multe ședințe, dar ultima a fost ultima importantă. S-a lucrat intens și toată lumea a fost alături de echipă. Toți am fost în spatele lui Marius Șumudică”, a spus Viorel Moldovan, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare