Florin Răducioiu are așteptări mari de la naționala lui Mircea Lucescu, afirmând că este momentul ca România să ajungă la Cupa Mondială.
Florin Răducioiu are așteptări mari de la naționala lui Mircea Lucescu: „E momentul să ne calificăm la Campionatul Mondial!”
Înaintea meciului cu Kosovo, programat pe 15 noiembrie, Florin Răducioiu a dat verdictul în ceea ce privește echipa națională condusă de Mircea Lucescu.
Atacantul „Generației de Aur” este impresionat de modul în care joacă acum naționala României și este convins că obiectivul trebuie să fie calificarea la Cupa Mondială.
„Mi-aş dori din tot sufletul să fim din nou prezenţi în America. Îmi place foarte mult echipa României. E momentul să ne calificăm la Campionatul Mondial şi, de ce nu, să trecem de grupe.
Nea Mircea este un foarte bun psiholog, credeţi-mă! Nea Mircea are o empatie extraordinară, ştie să cucerească jucătorii”, a spus Florin Răducioiu, potrivit as.ro.
Interes major pentru naționala lui Mircea Lucescu! S-au vândut toate biletele pentru România – Kosovo. Anunțul făcut de FRF
Interes major pentru naționala lui Mircea Lucescu, după ce toate biletele pentru meciul cu Kosovo au fost vândute.
Fanii s-au grăbit să își asigure bilete pentru partida dintre România și Kosovo, care va avea loc pe 15 noiembrie pe Arena Națională.
Naționala României ocupă primul loc în grupa din Nations League, iar performanțele echipei au stârnit un val de entuziasm în rândul suporterilor. După ce echipa condusă de Mircea Lucescu a disputat ultimele două meciuri în deplasare, România va juca ambele partide din luna noiembrie pe teren propriu.
„Toate biletele disponibile la partida cu Kosovo au fost comandate în 3 zile! În eventualitatea în care vor exista comenzi neonorate, se vor mai pune în vânzare biletele disponibile”, a anunţat FRF.