Novak Djokovic își dezvăluie marea dorință pentru perioada de după retragere: „Vreau să rămân un model etern”

La 37 de ani, Novak Djokovic continuă să inspire prin performanțele sale, chiar dacă 2024 a fost un an mai dificil pentru el. Deși nu a câștigat vreun trofeu în circuitul ATP, sârbul a reușit să obțină medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, singura distincție care îi lipsea din palmares.

După o pauză de 7 ani, acesta a încheiat un sezon fără să câștige vreun Grand Slam, în fața unei generații tinere care devine din ce în ce mai puternică, cum ar fi Carlos Alcaraz sau Jannik Sinner.

În ciuda rezultatelor oscilante din acest an, Djokovic a confirmat recent că nu intenționează să se retragă din circuit atâta timp cât își păstrează motivația și rămâne competitiv în turneele majore. Totuși, sârbul a început să vorbească despre planurile sale pentru perioada de după retragere și despre cum își dorește să rămână în istoria tenisului.

Novak Djokovic vrea să inspire tinerii și să promoveze un stil de viață sănătos

Într-un interviu acordat publicației La Nacion, Novak Djokovic a explicat că, pe lângă recordurile și titlurile sale, vizează să lase o moștenire valoroasă în afara terenului de tenis. Sârbul își dorește să fie un model pentru generațiile viitoare, promovând un stil de viață sănătos și dragostea pentru sport. Acesa și-a exprimat dorința ca oamenii să își îndrepte atenția către activitățile fizice și să descopere beneficiile tenisului.

„Vreau să las o moștenire care să trăiască mai departe. Desigur, sunt mândru de realizările mele la nivel mondial, dar aș vrea ca principala mea moștenire să fie inspirarea tinerilor să ducă o viață mai sănătoasă prin activități, prin sport, fiind conștienți de ceea ce fac și, desigur, dacă pot, încurajându-i să ia o rachetă și să joace tenis.

Mi-ar plăcea să văd mai mulți oameni jucând tenis, pentru că este un sport minunat care poate aduce lucruri pozitive în viața ta”a explicat sârbul.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare