Ajuns la 41 de ani, Pantelis Kapetanos a rămas în amintirea fanilor din România după perioadele petrecute la FCSB și CFR Cluj.
Pantelis Kapetanos: „Nivelul din România nu mai este același”
Pantelis Kapetanos a sosit pentru prima dată în România în vara anului 2008, atunci când FCSB îl transfera de la AEK Atena. La începutul lui 2011, fostul atacant grec se transfera la rivala CFR, acolo unde reușea să confirme și să stea doi ani și jumătate.
În septembrie 2013 a revenit la FCSB și a mai evoluat timp de un sezon, iar Pantelis Kapetanos a reușit să simtă pe propria piele ce înseamnă un derby cu Dinamo. Fostul atacant grec este de părere că fosta sa formație pornește cu prima șansă, însă a recunoscut că nivelul din Liga 1 a scăzut semnificativ în ultimii ani.
97 de meciuri, 37 de goluri și 11 assist-uri reprezintă cifrele lui Pantelis Kapetanos la FCSB.
„Un derby e mereu un derby. Indiferent în ce situație ar fi ambele echipe, mereu vor dori să câștige și se vor lupta. Nu mai știu prea multe despre Dinamo, dar am văzut-o pe FCSB și cred că are șanse mai mari. Derby-urile de aici, din Grecia, sunt diferite.
Sunt mai mulți bani, mai mulți jucători valoroși și mai mulți fani. Nivelul din România nu mai este același ca în perioada în care am fost și eu acolo. Sper ca pe viitor să se îmbunătățească și să fie mult mai bine„, a spus Pantelis Kapetanos, pentru Sportpesurse.ro.
Pantelis Kapetanos a vorbit despre viitorul lui Răzvan Lucescu la PAOK
Răzvan Lucescu a câștigat două titluri de campion cu PAOK, din totalul de patru din întreaga istorie a clubului. În acest sezon însă, antrenorul român a avut parte și de critici, iar grecii au vorbit chiar despre o plecare a tehnicianului, lucru care nu se va întâmpla în cele din urmă.
Direct din Grecia, Pantelis Kapetanos a oferit mai multe declarații pentru Sportpesurse.ro și a lămurit situația. Fostul atacant de la FCSB și CFR a dezvăluit că Răzvan Lucescu este extrem de iubit la PAOK și fanii se opun unei eventuale plecări a românului.
„Nu m-am așteptat să bată FCSB. PAOK are o echipă foarte bună, extrem de puternică, dar eu am zis că FCSB are un trecut important în Europa. Le-am zis asta și celor de la PAOK, iar toată lumea a văzut că așa a fost. A fost o victorie pe un stadion greu, plin de fani. A fost un șoc eșecul lui PAOK. Nimeni nu se aștepta să piardă acasă.
(n.r. dacă Răzvan Lucescu este în pericol) Nu este adevărat. Ce a făcut Răzvan Lucescu la PAOK nu va face nimeni. Înseamnă mult pentru echipa asta. Fanii lui PAOK au scris ceva pentru el și vor ca el să rămână la echipă. Nimeni nu trebuie să vorbească de rău despre Răzvan Lucescu. Aici, suporterii sunt mai rău decât cei din România. Dacă bați, ești bun, dacă nu, nu e bine. La primele echipe se întâmplă asta în fiecare etapă, e presiune mare„, a spus Pantelis Kapetanos.
În cariera sa de până acum, Răzvan Lucescu le-a antrenat pe FC Brașov, Rapid București, El-Jaish, Petrolul, Skoda Xanthi, Al-Hilal și PAOK Salonic.