Zeljko Kopic (47 de ani) se pregătește de primul său derby Dinamo – FCSB, care se va disputa duminică, 20 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională. Confruntarea va putea fi urmărită de doritori în format LIVE TEXT pe Sport Pe Surse.
Antrenorul din Croația a transformat-o pe Dinamo în actuala stagiune, după ce în sezonul trecut i-a salvat pe „câini” de la retrogradare. Trupa din „Ștefan cel Mare” urmărește accederea în play-off, clasându-se pe locul cinci, cu 18 puncte obținute în 12 partide. Pentru prima dată după mult timp, Dinamo se află în fața FCSB-ului în clasament înaintea confruntării directe. Roș-albaștrii sunt pe poziția a șaptea, cu două puncte în minus, dar și cu un meci mai puțin disputat.
Zeljko Kopic, categoric înaintea derby-ului Dinamo – FCSB. Ce a spus despre Darius Olaru, căpitanul rivalilor
Deși acesta va fi primul derby cu o asemenea încărcătură, Zeljko Kopic a mărturisit că este obișnuit cu partide tensionate, întrucât a avut parte până în prezent de confruntări cu Universitatea Craiova, Rapid și CFR Cluj.
Tehnicianul roș-albilor a apreciat că FCSB are la dispoziție fotbaliști cu calitate, vorbind în termeni laudativi despre prestațiile puse în scenă de campioana României în cupele europene.
Totuși, deși adversarii sunt valoroși, Zeljko Kopic le-a transmis jucătorilor săi că nu trebuie să prezinte temeri în derby. Principalul „câinilor roșii” le-a pus gând rău roș-albaștrilor.
Kopic a vorbit și despre Darius Olaru, căpitanul lui Elias Charalambous. Mijlocașul FCSB-ului s-a bucurat de cuvinte frumoase din partea antrenorului dinamoviștilor. Chiar dacă Olaru reprezintă un adversar de top, Kopic a subliniat faptul că nu este singurul care poate probleme.
„Nu trebuie să ne temem. Respect – da, teamă – nu! / Darius Olaru este la nivel înalt”
„Da, este primul meu derby aici cu FCSB. Dar și cu Universitatea Craiova, și cu Rapid, și cu CFR Cluj, de exemplu, au fost meciuri importante ca niște derby-uri. Sunt partide importante pentru Dinamo, știu acest lucru.
FCSB are o echipă cu multe valori individuale, a făcut un sezon remarcabil în Europa, a reprezentat România cu cinste. Victoriile recente din competiția europeană i-au dat un boost de încredere. FCSB a făcut un joc bun acolo. Sper ca și Dinamo să facă un joc bun cu FCSB.
Sper ca fotbaliștii noștri să se ridice la nivelul așteptărilor derby-ului și fanilor. De marți vom începe pregătirea de a fi sută la sută apți pentru duelul cu FCSB.
Este la nivel înalt (n.r. – Darius Olaru), dar nu e singurul pe care trebuie să-l avem în pază. Dinamo nu trebuie să se teamă! De nimeni, de niciun jucător. Eu pregătesc echipa ca să nu aibă frică de niciun adversar.
Frica este un cuvânt ce nu trebuie să existe în vocabularul lui Dinamo. Respect – da, teamă – nu! Pregătim fiecare meci în același fel. Este o rutină săptămânală. Nu pot să schimb ciclul în funcție de o echipă sau alta, indiferent că jucăm cu campioana sau cu ultima clasată”, a afirmat Zeljko Kopic, conform gsp.ro.