Ianis Hagi (25 de ani) a continuat să fie prezent la naționala României, chiar dacă a jucat puțin pentru Rangers în ultima vreme, iar Mircea Lucescu a dorit să-i ofere încredere fotbalistului.
Ianis Hagi, lăudat în Scoția
Ianis Hagi a fost introdus în minutul 72 al meciului din Cipru și s-a făcut rapid remarcat. Sub privirile tatălui său din tribune, internaționalul român a încercat să se evidențieze în flancul drept al atacului și chiar a marcat un gol, însă reușita a fost anulată pe motiv de ofsaid.
Evoluția lui Ianis Hagi a fost urmărită de jurnaliștii scoțieni, care l-au lăudat pe român pentru cum a intrat în joc.
„Ianis Hagi a avut o evoluție decentă pentru România în meciul din Nations League, împotriva Ciprului. Chiar dacă a fost introdus pe teren în minutul 72, a avut impact asupra jocului și a reușit să marcheze, însă golul a fost anulat pentru offside.
Ianis a avut parte de o revenire tristă la Rangrs, însă rămâne un jucător-cheie pentru România și evoluția sa arată semne încurajatoare pentru Rangers.
În cele 18 minute s-a implicat în acțiuni imediat, a avut o precizie a paselor de 78%, una dintre acestea fiind considerată ‘pasă cheie’. A câștigat 100% din dueluri și a intervenit chiar și cu un tackling”, au scris jurnaliștii de la ibroxnews.com.
„Ianis Hagi va fi folosit din nou”
Introdus la pauza meciului cu St. Johnstone, Ianis Hagi a intrat extrem de motivat pe teren și a dorit să le arate celor din club că au greșit în momentul în care l-au trimis al echipa a doua. Românul a pasat decisiv pentru golul al doilea, însă în minutele de final a fost eliminat, după ce a văzut cartonașul roșu direct, ca urmare a unui atac imprudent.
Despre situația lui Ianis Hagi a vorbit acum Dorin Goian, cel care a evoluat doi ani pentru Rangers. Fostul fundaș român consideră că fiul „Regelui” nu va fi pedepsit de cei din club după eliminare și va reveni în teren după ispășirea etapelor de suspendare.
„E clar că Ianis Hagi este foarte iubit în rândul suporterilor. Faptul că a lipsit în această perioadă și nici rezultatele nu au fost cele mai bune, fanii și-au dat seama că echipa are nevoie de el. E normal că s-au bucurat atunci când a revenit pe teren. (n.r. despre roșul primit) Se întâmplă.
Nu este Ianis Hagi un jucător agresiv. Se vede clar că a vrut să atace mingea, dar, din prea multă ambiție, a fost furat de val. Vor trece și aceste etape de suspendare și va reveni. Nu va fi afectat. Am văzut și reacția antrenorului atunci. Una e când ești eliminat pentru o lovitură cu cotul sau după o intrare periculoasă.
În cazul lui Hagi a fost vorba despre un fault la mijlocul terenului. Se vede clar că nu este intenție. Sunt sigur că va reveni și că antrenorul îl va folosi din nou„, a spus Dorin Goian, pentru Sportpesurse.ro.