Mircea Lucescu n-a mai rezistat! A scos un jucător și l-a băgat în ședință direct la marginea terenului

România a mai obținut o victorie clară în grupa din Liga Națiunilor și a trecut cu scorul de 3-0 de Cipru.

Denis Drăguș l-a supărat pe Mircea Lucescu

Până acum, naționala lui Mircea Lucescu a marcat câte trei goluri în fiecare meci și a arătat o adevărată „foame” de rezultate, un lucru îmbucurător. Chiar și așa, selecționerul României a avut și momente în care a cedat nervos, iar Denis Drăguș a fost unul dintre jucătorii care l-au nemulțumit pe antrenor.

Concret, în minutul 72, după ce a fost schimbat, Denis Drăguș a fost băgat în ședință de Mircea Lucescu la marginea terenului. În imagini s-a putut observa cum selecționerul îi explica anumite lucruri atacantului, care nu a făcut cel mai bun meci al său.

Denis Drăguș, care traversează un moment greu la Trabzonspor, a fost titularizat în meciul cu Cipru și a încercat, fără succes însă, să marcheze pentru a-și reda încrederea. Cel mai probabil, la partida cu Lituania, Mircea Lucescu îl va trimite din primul minut pe Denis Alibec.

Mircea Lucescu, reacție după Cipru – România 0-3

Tensiunea destul de mare, am întâlnit o echipă a Ciprului care n-a renunţat niciun moment. Capacitatea de a recupera rapid mingea este noua noastră armă. Atacurile noastre foarte rapide, cu jucători tehnici, un stil de joc bazat pe capacităţile noastre.

Ne-am antrenat să nu dăm mingea adversarului. 3-0 la pauză n-a fost întâmplător, putea rezultatul să fie mai bun. E greu să vorbeşti despre un jucător anume, fiecare şi-a dat silinţa să facă un meci foarte bun. Discuţia cu Drăguș e pentru mine. Hai să ne bucurăm de meciul ăsta şi de victorie, nu vorbim acum de schimbări în echipă.

Liga Națiunilor este pentru a câştiga această grupă. Pun pe primul plan rezultatul, apoi jocul. Nu aveam niciun motiv să schimb echipa, era normal. Când am făcut schimbările, s-a simţit imediat o lipsă de colaborare. Vedem marţi în Lituania ce fel de echipă avem. Trebuie să vedem şi ce jucători vin din urmă. E foarte important şi ca tineretul să se califice (n.r. – naţionala U21).

Jucătorii se schimbă de la an la an. Nu poţi să spui că asta e formula de echipă cu care atacăm calificarea la Mondial. La pauză, am discutat să nu mai forţăm, să încercăm să menținem rezultatul, pentru că urmează alt joc marţi. Mergem mai departe.

Suntem în categoria a treia. Pentru a ajunge mai sus, trebuie să câştigăm meciurile cu echipele astea. În momentul de faţă, valoare o dă rezultatele echipei. Avem jucători talentaţi, eu sunt mulţumit de toţi jucătorii. Mi-a făcut plăcere să-mi aud numele scandat. A fost o chestie de orgoliu, de o treabă bine făcută„, a spus Mircea Lucescu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare