Denis Drăguș (25 de ani) poate fi lovitura iernii pentru Rapid, iar atacantul celor de la Trabzonspor a devenit o țintă pentru Marius Șumudică (53 de ani).
Relația Șumudică – Drăguș, cheia transferului la Rapid
După un sezon excelent la Gaziantep, acolo unde a ajuns la cererea lui Marius Șumudică, Denis Drăguș a prins un transfer important la Trabzonspor, însă lucrurile nu merg așa cum și-ar fi dorit toată lumea. Atacantul român are cifre modeste în stagiunea curentă, iar zilele trecute a apărut varianta Rapid.
Mutarea ar putea avea loc datorită relației foarte bune pe care Marius Șumudică o are cu Denis Drăguș, antrenorul fiind chiar nașul de nuntă al atacantului. Mai mult, forma slabă a jucătorului i-ar putea face pe cei de la Trabzonspor să-și reducă pretențiile financiare și să-l cedeze pe român în schimbul unei sume ceva mai mici.
O altă variantă ar fi aceea a unui împrumut al lui Denis Drăguș la Rapid în această iarnă, cu opțiunea unui transfer definitiv în vara anului 2025.
De la transferul său în vara acestui an de la Standard Liege, pentru 1,5 milioane de euro, Denis Drăguș a jucat în 12 meciuri pentru Trabzonspor. Cu toate acestea, atacantul a reușit să înscrie doar un gol și a fost criticat aproape la fiecare meci în Turcia.
Marius Șumudică a vorbit cu Denis Drăguș despre un posibil transfer la Rapid
Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, a declarat că Denis Drăguș ar putea reveni în fotbalul românesc, mai exact la Rapid, dacă va decide să părăsească Trabzonspor. Șumudică a subliniat că a avut o discuție recentă cu atacantul, în cadrul căreia fotbalistul a spus că ia în calcul o ofertă din partea clubului din Giulești, în cazul în care lucrurile nu se vor îmbunătăți pentru el în străinătate.
„Drăguș a fost dorit de domnul Șucu înainte să îl iau eu la Gaziantep. Acum nu îi displace această idee, dar eu m-aș bucura să reușească acolo și să nu fie nevoie să îl resuscitez eu a doua oară în carieră. Dacă Trabzonspor va renunța la el, noi îl așteptăm cu brațele deschise la Rapid”, a declarat Șumudică la conferința de presă dinaintea meciului cu FC Botoșani.