Universitatea Craiova continuă să aibă rezultate sub așteptări, în ciuda investițiilor și planurilor lui Mihai Rotaru.
Universitatea Craiova vrea un nou preparator fizic
Odată cu venirea lui Costel Gâlcă, la Universitatea Craiova s-a schimbat și preparatorul fizic, astfel că Ciprian Prună și-a început activitatea în Bănie. Acum, oficialii clubului oltean au postat un anunț de angajare pentru acest post pe o platformă online dedicată, iar cerințele lui Mihai Rotaru sunt unele clare.
În acest moment, nu se știe exact dacă noul preparator va colabora cu Ciprian Prună sau îi va lua locul acestuia.
- ”Studii superioare finalizate – specializarea educatia fizica si sport;
- Experienta minima pe un post similar; Capacitate de analiza si sinteza;
- Excelente abilitati de comunicare si lucru in echipa;
- Cunostinte despre corpul uman, fiziologia si biochimia acestuia, cunostinte despre biomecanica;
- Cunostinte despre pregatirea si desfasurarea unor activitati fizice variate, complexe; Cunostinte solide de limba engleza (scris, vorbit);
- Fost sportiv de performanta (atletism sau fotbal)”, scrie în anunțul Universității Craiova, de pe eJobs.
Costel Gâlcă a anunțat când va juca Alex Cicâldău primul meci de la revenirea la Universitatea Craiova
Alexandru Cicâldău a revenit în Bănie în această toamnă și este pregătit să intre pe teren din etapa viitoare. Universitatea Craiova va întâlni atunci FC Botoșani, pe 20 octombrie, după pauza competițională cauzată de echipele naționale.
„(n.r. Va juca Cicâldău în etapa viitoare?) Cu siguranță va intra. Îmi doresc să ne ajute. Sunt mulți jucători care vor da un salt echipei când vor fi la 100% . Sunt jucători care rămân pe bancă pentru că unii vin după accidentări, unii au avut probleme.
Dar e loc pentru toți. Cu toți jucătorii apți și la capacitate maximă, am fi arătat altfel. Pauza e binevenită, dar pleacă mulți jucători la națională și sper să vină sănătoși toți”, a spus Costel Gâlcă.