Dan Petrescu (56 de ani) s-a arătat nemulțumit la capătul partidei dintre CFR Cluj și Poli Iași, încheiată cu victoria „feroviarilor”, scor 2-1, în etapa a 12-a a SuperLigii.
„Bursucul” a răbufnit în legătură cu maniera de arbitraj, după ce s-a abținut din a face comentarii legate de „cavalerii fluierului” pe parcursul etapelor scurse până în prezent.
Dan Petrescu a considerat că „centralul” a comis erori mari la meciul CFR Cluj – Poli Iași 2-1: „Cartonașul roșu a schimbat tot”
Victoria înregistrată de CFR în etapa a 12-a poate fi considerată norocoasă într-o oarecare măsură, având în vedere faptul că ardelenii au evoluat în inferioriatea numerică din minutul 76. Au și primit gol în ultimele secvențe, de la Bordeianu, care a transformat un penalty.
Dan Petrescu nu a fost de acord cu eliminarea lui Kamara, care nu va putea fi folosit în următoarele două runde de campionat. Renumitul principal al CFR-ului nu a mai rezistat și și-a expus părerea, după 11 etape în care a încercat să nu vorbească despre arbitraj. S-a considerat nedreptățit, indicând faptul că se fac greșeli mari atunci când vine vorba despre echipa sa.
Kamara nu a scăpat totuși de criticile „Bursucului”. Principalul din Gruia a spus că este nevoie ca fotbalistul să dea dovadă de mai multă atenție în situațiile dificile.
La final, Petrescu a scos la lumină o statistică interesantă, reprezentată de faptul că CFR nu a beneficiat de lovituri de la 11 metri până în prezent.
„CFR are zero penalty-uri primite până acum”
„Da, din păcate dacă nu greşim noi, greşeşte arbitrul. N-am vorbit deloc despre arbitraj în acest sezon, dar greşelile sunt prea mari împotriva noastră. Nu poţi da galben la primul fault, după care Kamara a jucat cu frică. Al doilea fault… Am văzut roşu la Simao mai clar. N-am vorbit deloc despre arbitraj. Meciul era spre 2-0 liniştit, fără ocazii pentru adversari, iar cartonaşul roşu a schimbat tot şi era să pierdem o partidă importantă pentru noi.
Da, normal că mai sunt lucruri de pus la punct, dar a venit bine pauza. Kamara iar e suspendat, în toate meciurile jucate ia galben sau roşu. A şi luat uşor galben azi, iar normal e să fii mai atent când ai galben. Jucătorii merită felicitaţi, Poli Iaşi e o echipă bună, care se va bate la play-off, iar 10-12 echipe se bat pentru play-off până la final.
Simao cred că a jucat foarte bine azi, Abeid, la fel, dar în apărare suferim, deşi marcăm mult. Henţul ăsta se dă când se vrea şi nu se vrea. Ca o statistică, CFR are zero penalty-uri primite până acum”, a declarat Dan Petrescu, după CFR Cluj – Poli Iași 2-1.
- În urma acestei victorii, CFR este pe locul trei, cu 18 puncte, în timp ce ieșenii se află pe poziția a opta, având 14 puncte acumulate.