PAOK Salonic și FCSB s-au duelat în Grecia în etapa a doua a fazei principale din această ediție de Europa League. Campioana României s-a impus cu scorul de 1-0 grație golului marcat de Daniel Bîrligea în prelungirile primei reprize, în minutul 45+8.
În urma acestui rezultat, echipa roș-albastră a ajuns la 6 puncte, maximum după primele două runde, și ocupă în prezent locul 4 în clasamentul acestei faze din Europa League, la egalitate cu Lazio, Olympique Lyon, Tottenham și Anderlecht, diferențele între ele fiind făcute în prezent doar de golaveraj.
De partea cealaltă, echipa antrenată de Răzvan Lucescu a rămas fără punct după această partidă de pe „Toumba”, după ce în prima etapă a fost învinsă și de Galatasaray, la Istanbul, scor 1-3.
PAOK Salonic – FCSB 0-1, în Europa League
Final de meci!
Min. 90+7: Ocazie imensă ratată de gazde! Michailidis a lovit mingea cu spatele din 6 metri, iar aceasta a lovit bara din dreapta porții lui Târnovanu, cel care a urmărit balonul cu privirea pentru că a crezut că se va duce pe lângă.
Min. 90+5: Michailidis a șutat mult peste poartă de la distanță.
Min. 90+1: Ștefan Târnovanu reține din nou fără probleme la o lovitură de cap trimisă de Bakayoko.
Min. 86: Baba Rahman șutează peste poartă din voleu.
Min. 85: Bakayoko trimite slab cu capul din careu, iar Târnovanu reține fără emoții.
Min. 62: Ștefan Târnovanu a intervenit miraculos la lovitura de cap trimisă din 6 metri de Ozdoev!
Min. 60: Ocazie PAOK! Sastre a șutat bine cu piciorul drept în diagonală, iar mingea s-a dus puțin pe lângă poarta lui Târnovanu.
Min. 55: Darius Olaru a primit al doilea cartonaș galben și a fost astfel eliminat!
Min. 52: Ocazie mare de gol pentru PAOK! Despodov a trimis puțin pe lângă vinclu cu un șut puternic din voleu cu piciorul drept din marginea careului de 16 metri.
A început repriza secundă!
Finalul primei reprize!
Min. 45+8: GOL FCSB! Pe contraatac, Darius Olaru a intrat în careul advers, în partea dreaptă, și-a întors elegant un adversar și i-a pasat excelent lui Daniel Bîrligea în centrul careului, iar acesta din 6 metri a reușit să îl învingă pe Kotarski!
Min. 45+7: Radunovic a blocat șutul violent trimis de Sastre din interiorul careului.
Min. 41: Camara a trimis puțin pe lângă poarta lui Târnovanu cu o lovitură de cap din 6 metri.
Min. 39: Ștefan Târnovanu, intervenție de senzație, în poziție de 1 la 1 cu Taison, la 7 metri de propria poartă!
Min. 32: Camara a șutat puternic cu piciorul drept de la 20 de metri, peste poarta lui Târnovanu.
Min. 30: Adrian Șut a prins spațiul porții dintr-o lovitură liberă executată de la circa 25 de metri, dar portarul Kotarski a respins excelent în lateral.
Min. 28: Despodov a lovit exteriorul barei din stânga dintr-un unghi destul de închis.
Min. 15: La poarta cealaltă, Adrian Șut a trimis de asemenea peste poartă de la aproximativ 20 de metri.
Min. 14: Același Taison a șutat din nou peste poartă, de data aceasta cu piciorul stâng, din voleu.
Min. 10: Taison a șutat mult peste poartă cu piciorul drept, fără preluare, din marginea careului de 16 metri.
Min. 9: Prima ocazie a partidei! Târnovanu a respins excelent mingea trimisă de Baba Rahman cu o lovitură de cap din 6 metri.
A început meciul!
Echipele de start:
PAOK Salonic (4-2-3-1): Kotarski- Sastre, Kedziora, Michailidis, Baba- Camara, Ozdoev- Despodov, Konstantelias, Taison- Chalov
Rezerve: Monastirlis, Balomenos, Bakayoko, Zivkovic, Jonny, Schwab, Thymianis, Tissoudali, Shoretire
Antrenor: Răzvan Lucescu
FCSB (4-2-3-1): Târnovanu- Crețu, Dawa, M. Popescu, Radunovic- Șut, Lixandru- Băluță, Olaru, Florin Tănase- Bîrligea
Rezerve: Vlad, Panțîru, Oct. Popescu, Miculescu, Ștefănescu, Edjouma, Daniel Popa, Chiricheș, Baeten, Pantea, Musi, Alhassan
Antrenor: Elias Charalambous
Arbitru: Sascha Stegemann // Asistenți: Marco Achmuller, Christof Gunsch (toți din Germania)
Arbitru VAR: Pascal Muller // Asistent VAR: Katrin Rafalski (ambii din Germania)
Știrea inițială:
Fanii echipei lui Răzvan Lucescu reușesc să creeze o atmosferă incendiară pe stadionul Toumba. Partida va fi în format Live Text şi pe Sportpesurse.ro.
UPDATE. Gigi Becali se ţine de cuvânt în sensul în care intenţionează să-i titularizeze în acelaşi timp pe Darius Olaru şi Florin Tănase. FCSB va juca într-un sistem 4-2-3-1, conform fanatik.ro. Vlad Chiricheş, rezervă.
Echipa FCSB vs. PAOK Salonic: Târnovanu – V. Crețu, Dawa, M. Popescu, Radunovic – Șut, Lixandru – Al. Băluță, Olaru, Fl. Tănase – Bîrligea
Elias Charalambous, despre cum a pregătit partida PAOK Salonic – FCSB
Elias Charalambous a susținut miercuri seară conferința de presă premergătoare meciului PAOK Salonic – FCSB, programat să se dispute joi de la ora 22:00, în etapa a doua a fazei principale din această ediție de Europa League.
„Dacă ne gândim la modul în care am pregătit acest meci, am făcut-o la fel ca la fiecare partidă, nimic diferit. Dacă aș spune că nu este un moment emoțional pentru mine aș minți. Este o echipă pentru care am jucat 3 ani, dar asta ține de trecut. Sunt foarte mândru să fiu la Steaua București (n.r. FCSB). Sunt un antrenor profesionist acum și pregătesc toate meciurile la fel, nu fac diferențe.
Mă bucur foarte mult că patronul este cu noi. De când sunt aici, este prima dată când călătorește cu noi. Este un om căruia îi place foarte mult să motiveze jucătorii. Cred că a fost o idee foarte bună să vină cu noi și sper să îl facem fericit mâine.
Răzvan este un antrenor pe care îl respect, îl apreciez foarte mult, dar mâine vom fi pe bănci diferite și încerc să îmi fac treaba la fel ca de fiecare dată. Și Răzvan va da totul pentru echipa lui.
Să fiu sincer, nici mie și nici jucătorilor mei nu ne place să jucăm la egal. Cred că dacă obiectivul tău este să faci egal, maximum pe care poți să îl scoți este un egal sau să pierzi. Vrem să câștigăm meciul, ăsta este obiectivul. Știm că va fi un meci dificil, dar vrem să îl câștigăm. Nu ne gândim la un egal”, a spus Elias Charalambous la conferința de presă.
Răzvan Lucescu spune că FCSB e Steaua
Răzvan Lucescu, antrenorul lui PAOK Salonic, i-a lăudat pe cei de la FCSB înaintea meciului direct de joi seară din faza principală a Europa League, chiar dacă echipa roș-albastră se află în prezent doar pe locul 10 în Superliga, având ce e drept un joc mai puțin disputat în comparație cu majoritatea competitoarelor.
„FCSB este o echipă foarte bună, care joacă un fotbal plăcut. Le place să aibă mingea, să domine. FCSB are jucători foarte tehnici, rapizi, îndrăzneți în faza de finalizare. Din tot ceea ce am văzut mi se pare echipa cea mai bună din România, de departe.
(n.r. Despre duelurile directe pe care le-a avut cu FCSB de-a lungul carierei sale de antrenor, în special cele din perioadele petrecute la Rapid) Fac parte din istoria noastră, a fiecăruia cum am fost.
Există adversitate, rivalitate sportivă, dar nu există dușmănie. Există relații care se formează în timp cu adversarii, există respect care se creează în timp, chiar cu adversarii și bănuiesc că între noi, eu și cei de la FCSB, este un astfel de gen de relație.
Pentru mine este Steaua. Eu nu știu ce se întâmplă, nu mă pricep la contracte, habar n-am, n-am fost implicat. Eu văd doar o continuitate a acelei echipe Steaua care aparținea în ultima perioadă tot lui Gigi Becali”, a afirmat Răzvan Lucescu.
Răzvan Lucescu a fost învinsă în prima etapă din Europa League, 1-3 în deplasare la Galatasaray. În plus, PAOK a pierdut și derby-ul din campionat, 0-1 cu Aris, disputat în weekend-ul precedent.