PAOK Salonic este una dintre echipele din străinătate care au legături puternice cu fotbalul românesc. Acum este antrenată de Răzvan Lucescu, dar, în trecut, pe banca elenilor a stat şi Loţi Boloni. De asemenea, jucători români importanţi au trecut pe acolo: Alex Mitriţă, Cosmin Bărcăuan sau Răzvan Raţ.
Fostul fundaş stânga al naţionalei a evoluat pe stadionul Toumba în sezonul 2014-2015. Raţ susţine că a fost unul dintre cei mai buni ani ai carierei sale.
Răzvan Raţ spune că PAOK Salonic este mai valoroasă decât FCSB
Fostul internaţional, cu 113 partide în prima reprezentativă a României, pentru care a marcat şi 2 goluri, avertizează FCSB asupra atmosferei de la Salonic, pe care o vede, ca nivel de spectaculozitate, pe locurile fruntaşe în Europa. Meciul PAOK Salonic – FCSB se joacă joi, de la ora 22.00, în Europa League.
Răzvan, ce amintiri ai din perioada în care ai evoluat la PAOK Salonic?
A fost o experienţă foarte bună pentru mine. Semnasem un contract pe 3 ani, până la urmă am stat un singur sezon. La un moment dat, s-a schimbat toată conducerea, venise antrenor Igor Tudor, ei mi-au reproşat că am un salariu prea mare şi m-au trimis la echipa a doua.
În afară de asta, am amintiri foarte frumoase. Acel an pe care l-am petrecut acolo a fost unul dintre cei mai reuşiţi ai carierei mele. Am fost desemnat cel mai bun jucător al lui PAOK şi al doilea cel mai bun din întreg campionatul grec.
Cu ce impresii ai rămas legat de atmosfera, de presiunea pe care o pun fanii lui PAOK?
Din punctul meu de vedere, este greu să egalezi atmosfera, presiunea, tot ce fac suporterii lui PAOK în tribune. Greu mai găseşti așa ceva în Europa. Au o pasiune fantastică, sunt extrem de fanatici. Își duc echipa spre victorie, încurajările lor contează într-o mare măsură la o eventuală victorie a lui PAOK.
Ca joc, ce crezi că poate reuşi FCSB la Salonic?
E greu de zis, va fi complicat. Nici PAOK nu trece prin cel mai bun moment, au avut două înfrângeri la rând… E o echipă care are şi ea slăbiciunile ei, nu este invincibilă. Va fi un meci care pe care. Grecii sunt mai greu de bătut acasă. PAOK are şi o valoare mai mare decât FCSB. Apropo de faptul că fanii din Salonic își conduc jucătorii spre victorie, să nu uităm că Răzvan Lucescu are şi fotbalişti foarte buni.
Ai lucrat foarte mulţi ani cu Mircea Lucescu, îl cunoşti bine. Îl ştii şi pe Răzvan Lucescu. Cu cine crezi că va ţine selecţionerul la meciul PAOK Salonic – FCSB?
Sincer, cred că Mircea Lucescu va fi cu sentimentele împărţit. Vorbim de fiul lui, Răzvan, dar în acelaşi timp e şi român. FCSB e din România, are jucători în naţională de la această echipă, va fi alături şi de ei. Îmi aduc aminte de partida Șahtior – Rapid, din Cupa UEFA, în care eu am jucat… şi atunci i-a fost greu lui nea Mircea, cu fiul lui pe banca adversă…
Răzvan Lucescu, iubit la PAOK Salonic
Fostul selecţioner al României a cucerit două titluri de campion cu PAOK Salonic, în 2019 şi 2024. Antrenorul român a mai câștigat cu echipa din Grecia și două Cupe (2018, 2019), terminând de două ori pe locul secund (2018, 2022) și disputând alte două finale de cupă (2022, 2023).
„Răzvan Lucescu e rege la Salonic, frate! Îl văd toți ca pe un sfânt. Pe bună dreptate, s-a impus, a schimbat multe în bine, are tot meritul, bravo lui!
E foarte greu să reziști la Salonic și în Grecia. E foarte greu de explicat ce presiune este pe antrenorul lui PAOK, în afara terenului mai ales, nu ai respiro. Oricine ar fi el. Nici nu-ți intră mâncarea cum trebuie. Și ospătarii pun presiune pe tine”, a spus Cosmin Bărcăuan, fost jucător la PAOK Salonic.