Florinel Coman, om decisiv în Liga Campionilor. A primit note de premiant pentru evoluţia din partida Al-Gharafa – Al-Ain, 4-2

Florinel Coman (26 de ani) a oferit impresia că se distrează în Liga Campionilor Asiei. Echipa lui, Al-Gharafa, s-a impus categoric, scor 4-2, în faţa lui Al-Ain, cu internaționalul „tricolor” integralist.

Fostul jucător de la FCSB a oferit două pase de gol. Succesul a propulsat-o pe Al-Gharafa pe locul șapte în Liga Campionilor Asiei. Echipa lui „Mbappe de România” are trei puncte după două dueluri disputate.

Coman a primit nota 8

Internaţionalul român a fost înlocuit în minutul 90+3 și a primit nota 8 de la Sofascore. Doar Joselu și Seydou Sano au primit note mai mari, 8,9 și, respectiv, 8,1.

Echipele saudite Al-Hilal şi Al-Ahli sunt singurele cu maximum de puncte după două etape (şase). Al-Gharafa se află pe locul 7 (3 puncte), iar Al-Ain pe 10 (1 punct).

Primele opt clasate se vor califica în optimile de finală.

E pe lista lui Mircea Lucescu

După ce naționala României s-a impus fără drept de apel în primele două etape din Liga Națiunilor, scor 3-0 cu Kosovo și 3-1 cu Lituania, „tricolorii” se pregătesc de confruntarea cu Cipru, care va avea loc pe 12 octombrie, în deplasare. Trei zile mai târziu, România va disputa returul cu lituanienii, tot pe teren străin.

Iată lista preliminară a stranierilor!

PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0);

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 33/1), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0);

MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 18/1);

ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4), George PUȘCAȘ (Bodrumspor | Turcia, 45/11), Daniel PARASCHIV (Oviedo | Spania, 1/1).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare