Selecționerul a luat decizia! Vestea de maxim interes dată de Mircea Lucescu

Mircea Lucescu (79 de ani), revenit pe banca tehnică a naționalei României pentru a încerca să-i ducă pe „tricolori” la Mondialul din 2026, a făcut un anunț de importanță majoră.

Marele „Il Luce”, care și-a început cu succes mandatul la „cârma” primei reprezentative de fotbal a țării noastre, cu două victorii obținute în Liga Națiunilor, contra naționalelor din Kosovo (3-0) și Lituania (3-1), a dezvăluit care este ultima echipă pe care o va pregăti în strălucitoarea sa carieră de antrenor.

Mircea Lucescu se va retrage de pe banca României

Selecționerul a transmis că a simțit o obligație atunci când s-a pus problema revenirii sale la „cârma” „tricolorilor”. Dând dovadă de un atașament fenomenal față de naționala României, Mircea Lucescu a spus că se va retrage din antrenorat de pe banca primei reprezentative.

Spiritul său de învingător, care i-a adus nenumărate trofee pe parcursul anilor, a ieșit din nou la rampă. Reputatul tehnician tratează fiecare partidă la victorie, indiferent de adversar.

Aveam o obligaţie faţă de echipa pe care am iubit-o tot timpul. Am simţit nevoia să revin la echipa naţională. Şi să-mi închei activitatea de foarte lungă durată ca antrenor al echipei naţionale a României.

Targetul e să câștigăm fiecare meci. În fotbal e greu să-ţi propui ceva şi să fii sigur că-l duci la îndeplinire. Cred că prezenţa mea ajută, atâta timp cât sănătatea îmi va permite şi cât entuziasmul va rezista. Nu pot să suport să vad un meci de fotbal stând pe bancă”, a afirmat Mircea Lucescu, într-un interviu acordat celor de la UEFA.

Contractul actualului selecționer al României esta valabil până în vara anului 2026, atunci când se va desfășura Cupa Mondială, care va fi organizată de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.

„Il Luce” s-a pronunțat: nu a existat un conflict între el și George Pușcaș

Întrebat din nou despre un posibil conflict avut cu atacantul George Pușcaș, Mircea Lucescu a transmis ferm că nimic nu este adevărat.

S-a ajuns la astfel de idei după ce vârful i-a cerut selecționerului să-l lase să plece mai devreme la Bodrumspor, echipă cu care semnase recent. Motivul? Lucescu îl lăsase în afara lotului pentru confruntarea cu Lituania, din Liga Națiunilor.

Fotbalistul a considerat că avea nevoie de mai mult timp pentru a se adapta stilului de joc și condițiilor noului său club, motiv pentru care a avut această solicitare. Renumitul antrenor nu a avut probleme în ceea ce privește dorința jucătorului.

„Am vorbit cu el imediat. Interpretările din presă au fost false. Exagerări, asta îți pot spune. Nu e niciun fel de problemă între mine și el. Nu știu cum a ajuns în presă. Nu am conflicte. Mă ajută experiența. Înțeleg fotbaliștii.

E adevărat, el a venit și a vorbit cu mine. Dar foarte politicos și corect. Mi-a zis: «Dacă eu nu sunt pe foaie, aș putea să plec acasă?». Și i-am spus că ar putea fi interpretat acest lucru. Atât. Așa că a rămas. A fost în regulă. Le-am dat tuturor posibilitatea să joace. La partida cu Kosovo a intrat Pușcaș, iar la cea cu Lituania, Alibec. Sunt 3 atacanți, așa că trebuie să-i rotesc.

Nici măcar un moment de nemulțumire nu am avut. Nici vorbă că nu-l mai chem la lot! Mai ales că, apoi, mi-a trimis un mesaj în care să-mi spună că nu e vina lui că au apărut lucrurile în presă. L-am sunat imediat și i-am spus să stea liniștit. Știu cum este presa, care mereu încearcă să umfle lucrurile. I-am zis că rolul lui e bine stabilit, să nu-și facă probleme. «Tu dă goluri la echipa de club», i-am mai zis.

(n.r. Despre faptul că Pușcaș a marcat două goluri în ultima etapă de campionat în Turcia) Am văzut, am vorbit cu el. E pe drumul cel bun. De fapt, le-am spus tuturor după partida cu Lituania. Pe mine mă interesează să fie titulari la echipele lor de club. Asta e foarte important.

Da, și Rațiu. Mai mulți sunt într-o formă bună. Iar a juca la echipa de club îi ajută extraordinar de mult. Și pe mine, normal. Eu vreau să vină la națională cu o stare de spirit pozitivă, sănătoasă. Dacă vin supărați că nu au jucat… Pierd cel puțin o zi până să-i scot din starea aceea”, a mărturisit Mircea Lucescu, pentru golazo.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare