S-a aflat motivul principal pentru care Ianis Hagi (25 de ani) se confruntă cu o situație delicată la Glasgow Rangers. Fiind trimis la echipa a doua, internaționalul român este nevoit să joace în liga a 5-a din Scoția.
De ce nu mai joacă Ianis Hagi pentru prima echipă a lui Rangers
„Fiul Regelui” face spectacol deocamdată pentru echipa a doua a scoțienilor. Acolo a reușit să înscrie două goluri și să ofere o pasă decisivă în victoria cu Huddersfield U21, scor 3-2. Totuși, situația este clar una nemulțumitoare pentru Ianis Hagi, dar care actualmente e greu de rezolvat.
Motivul? S-a tot vorbit în perioada recentă despre faptul că Ianis Hagi ar urma să primească o mărire salarială odată ce ajunge la 100 de apariții în tricoul lui Rangers. Internaționalul român este la 99 de meciuri, dar clubul scoțian refuză să-i acorde al 100-lea meci, tocmai din acest motiv.
Totuși, mai este vorba și despre o altă clauză în contractul lui Ianis Hagi, dezvăluit chiar de presa scoțiană. Această clauză reprezintă cu adevărat motivul pentru care mijlocașul nu mai este luat în calcul de echipa care aparține.
Concret, cei de la Rangers ar fi obligați să achite o sumă către Genk, formația belgiană de la care l-au transferat pe român, dacă Ianis Hagi ajunge la 100 de meciuri în Scoția. Ținând cont de faptul că jucătorul nu a impresionat în tricoul lui Rangers, scoțienii nu vor să ia în considerare acest scenariu.
Ianis Hagi a fost transferat la Rangers în vara anului 2020, de la Genk, pentru 3,5 milioane de euro. Contractul său cu echipa scoțiană este valabil până în vara anului 2026.
Ianis Hagi a refuzat o micoșare a salariului la Rangers
Deși s-a scris că Ianis Hagi ar fi cel care solicită renegocierea contractului, în speranța că va fi reprimit la echipa mare, scoțienii au venit acum o variantă de ultim moment. Oficialii clubului i-au oferit această șansă, însă fiul lui Gică Hagi a respins categoric.
„Dacă Clement chiar ar fi considerat că merită, Rangers l-ar fi făcut pe Hagi unul dintre cei mai bine plătiți jucători. Antrenorul clar nu a crezut asta, ceea ce se traduce prin faptul că Ianis nu joacă. Suntem de acord că situația nu e ideală, că el nu ar trebui să se degradeze la echipa a doua.
Dar, pentru asta, Ianis Hagi ar trebui să accepte o renegociere a clauzelor și să accepte o reducere salarială sau să continue pe actuala remunerație. Este absolut clar că el nu va accepta asta. Ceea ce înseamnă că, orice și-ar dori fanii, e un impas fără soluție”, au scris scoțienii de la Ibrox Noise.