Tensiuni la Cluj! Ce a făcut Dan Petrescu, în momentul în care fanii CFR-ului i-au strigat demisia, după 1-3 cu UTA

CFR a cedat cu scorul de 1-3 în fața celor de la UTA, în etapa cu numărul 11 din Superliga.

Dan Petrescu, fără reacție după ce fanii CFR-ului i-au cerut să plece

Acest eșec nu le-a picat deloc bine fanilor de la CFR, care i-au strigat demisia lui Dan Petrescu, revenit de curând în Gruia. Parcursul din campionat, dar și eliminarea din preliminariile Conference League le-a pus capac suporterilor clujeni, care nu au mai rezistat și au cerut un alt antrenor la echipă.

Imediat după fluierul final al meciului cu UTA, fanii CFR-ului au început să-i strige demisia lui Dan Petrescu. În acele momente, antrenorul a plecat către vestiare cu capul în jos, alături de staff-ul său, semn că era extrem de nemulțumit de rezultat, dar și de ceea ce se întâmplă în Gruia.

Aflată pe 6 în campionat, CFR va juca în următorul meci tot pe teren propriu, contra celor de la Poli Iași, pe 5 octombrie.

Dan Petrescu n-a mai rezistat, după eșecul cu UTA: „Sunt greșeli mari de tot / Nu e prima oară când primesc aceste mesaje de la ei”

„La prima greșeală pe care am făcut-o la mijlocul terenului am luat un gol ușor. Reacția a fost destul de bună în prima repriză, am avut niște ocazii. La pauză am avut o discuție mai dură, efectul s-a văzut imediat, dar nu poți să iei al doilea gol în maniera în care l-am luat.

Portarul (n.r.- Mihai Popa) nu știu unde s-a grăbit, a dat-o la ei, apoi a luat gol pe colțul scurt. Sunt greșeli mari de tot, pe care nu poți să le faci în campionat. UTA e o echipă puternică, dar au dat 3 șuturi pe poartă și 3 goluri. Asta e istoria. La Sibiu, noi am dat 25, niciun gol.

Cred că ne-a lăsat puțin și norocul. Scorul nu arată ce a fost pe teren astăzi. Bravo lor, au fost pragmatici. Noi avem de muncă. Obiectivul trebuie să rămână calificarea în play-off, având în vedere lotul pe care-l avem. Sunt jucători importanți de atac, dacă lipsesc prea mulți, se vede.

Problema e că nu avem încă o echipă clară și se fac multe greșeli în apărare. Trebuie să mergem la muncă, să câștigăm meciul următor. N-am ce să… Sunt obișnuit aici. Ce e corect în fotbal? Fanii sunt liberi să strige, nu e prima oară când primesc aceste mesaje de la ei. Normal că te afectează, vrei să fii susținut, dar… Când nu sunt aici, sunt bun. În rest, când sunt aici, vai de mine”, a afirmat Dan Petrescu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare