Moment special în Giulești, cu ocazia partidei dintre Rapid și Oțelul! Un neamț a vrut să intre pe stadion îmbrăcat în roșu și albastru! Nimeni nu se aștepta la ceea ce a urmat

Un student german a dorit să intre pe Giulești, pentru a-i vedea pe jucătorii de la Rapid în acțiune împotriva celor de la Oțelul, în etapa a 11-a a SuperLigii. A existat totuși o problemă: purta tricoul lui Hajduk Split, colorat în roșu și albastru.

Mai mulți suporteri ai giuleștenilor l-au observat și nu au stat pe gânduri, cerându-i să plece, întrucât nu au vrut să vadă culorile rivalei FCSB pe arena pe care o consideră sfântă. Totuși, neamțul a avut motive să zâmbească.

Germanul a primit un tricou cu Rapid, pentru a putea urmări în pace meciul cu Oțelul

Un oficial al clubului alb-vișiniu l-a zărit pe studentul din Germania. A discutat puțin cu el, după care cei doi s-au deplasat la magazinul din incinta arenei.

Gestul oficialului merită aplaudat: i-a oferit neamțului un cadou. Despre ce putea fi vorba, dacă nu despre un tricou cu Rapid? Tânărul i-a mulțumit și a mers apoi în tribune, pentru a urmări confruntarea tare dintre trupa lui Marius Șumudică și Oțelul Galați, potrivit jurnaliștilor de la golazo.ro.

Acest episod s-a petrecut cu aproximativ o oră înaintea fluierului de start de pe „Superbet Arena Giulești”. Studentul nu știa că va avea parte de o asemenea opoziție din partea fanilor Rapidului, însă a înțeles că nu este indicat să te prezinți pe stadionul clubului condus de Dan Șucu în culorile marii rivale.

„Sunt german din Stuttgart, student, am venit aici cu bursă Erasmus și am vrut să văd un meci din prima ligă de fotbal. Nu știam că acestea sunt culorile marii rivale a Rapidului, acum am aflat. Am luat primul tricou pe care am pus mâna”, a afirmat germanul, potrivit sursei menționate anterior

Echipele de start pe care au mizat Marius Șumudică și Dorinel Munteanu în Giulești:

Rapid (4-2-3-1): Siegrist – Cr. Manea, Ignat, Pașcanu, Borza – Christensen, Kait – R. Pop, Hasani, Petrila – Burmaz
Rezerve: Aioani, Onea, Săpunaru, Blazek, Braun, Vulturar, Gojkovic, Mendes, Grameni, Micovschi, Emmers, Jambor
Absenți: Hromada, P. Iacob (accidentați)
Antrenor: Marius Șumudică

Oțelul (4-3-3): I. Popescu – D. Maftei, Zivulic, Stefanovic, M. Silva – Lameira, Chira, Teles – Frederic, Cisotti, A. Pop
Rezerve: Kovalov, Adăscăliței, Gallo, Zhelev, Tănasă, I. Neagu, N. Roșu, Duric, M. Cojocaru, L. Andronache, Juric, Hofman
Absenți: Cisse (accidentat), Tomasevic, Yabre (incerți)
Antrenor: Dorinel Munteanu

Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti)
A1: Adrian Vornicu (Iaşi)
A2: Ionuț Neacșu (Bucureşti)
Arbitru VAR: Sebastian Colţescu (Bucureşti)
Asistent VAR: Adrian Popescu (Craiova)

Stadion: „Superbet Arena Giulești”
Observator arbitri: Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare