FOTO Schimbare totală! Cum arată acum portarul român, care rămăsese fără păr la 28 de ani

În vârstă de 28 de ani, Valentin Cojocaru evoluează în acest moment în Polonia, pentru formația Pogon Szczecin.

Valentin Cojocaru și-a făcut implant de păr

Considerat, la un moment dat, unul dintre cei mai promițători portari români, Valentin Cojocaru nu a avut parcursul așteptat și nu a bifat vreo prezență la naționala mare a României, chiar dacă s-a aflat în vizorul primei reprezentative.

Pe plan personal, Cojocaru s-a confruntat cu o problemă din ce în ce mai comună în rândul bărbaților. Este vorba despre alopecie, o afecțiune care generează căderea părului.

Goalkeeper-ul nu a stat însă pe gânduri și a decis să-și facă implant de păr, iar în momentul de față arată complet diferit față de perioada în care suferea de alopecie.

Adrian Mutu, în atenția presei din Anglia după implantul de păr

Intervenția lui Adrian Mutu a ajuns în atenția presei din Anglia, iar Daily Mail a scris un articol despre fostul fotbalist al celor de la Chelsea. Britanicii au catalogat totul ca fiind o transformare incredibilă, chiar dacă noua înfățișare a „Briliantului” nu este una foarte schimbată, în comparație cu cea din trecut.

Totodată, britanicii au adus în discuție trecutul agitat al lui Adrian Mutu, pe vremea când era tânăr și evolua pentru Chelsea.

Fostul atacant de la Chelsea, Adrian Mutu, a arătat transformarea incredibilă după un tratament de transplant de păr, la 5 luni de la intervenția suferită.

Mutu a fost cunoscut pentru personalitatea sa unică, cu povești legendare despre testele de droguri picate, dar și aventurile extrasportive„, au scris englezii.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare