Nu-l mai scoate nimeni! Horațiu Moldovan a devenit titular de drept la Sassuolo, iar italienii încep echipa cu el

Ajuns în această vară de la Atletico Madrid la Sassuolo, Horațiu Moldovan (26 de ani) a reușit să se impună în Italia și are evoluții apreciate până în momentul de față.

Horațiu Moldovan, noul titular incontestabil de la Sassuolo

Sosit la finalul perioadei de mercato de la Atletico Madrid la Sassuolo, sub formă de împrumut, Horațiu Moldovan a reușit să-și demonstreze calitățile, astfel că a devenit titular de drept la actuala sa formație.

După primele două apariții fără gol primit, Horațiu Moldovan este anunțat titular și cu Spezia: „Primul vot mare va fi în dreptul lui Horațiu Moldovan, care ar trebui să-și reia locul în poartă, în timp ce Giacomo Satalino va rămâne pe bancă”, au scris italienii.

Interesant este că Horațiu Moldovan a reușit să-i ia fața titularului Giacomo Satalino, care a început sezonul din primul minut la Sassuolo și a avut evoluții apreciate. Reamintim că oficialii clubului italian vor trebui să plătească 1.3 milioane de euro în vara anului 2025, dacă vor transferul definitiv al portarului român de la Atletico Madrid.

Horațiu Moldovan, pe lista lui Mircea Lucescu pentru „dubla” din Liga Națiunilor

România se va duela cu Cipru (12 octombrie) și Lituania (15 octombrie) în Liga Națiunilor. Până în prezent, naționala lui Mircea Lucescu s-a impus contra selecționatelor din Kosovo și Lituania, scor 3-0, respectiv 3-1, ocupând prima poziție în grupă.

Zilele trecute, a fost anunțată lista preliminară a stranierilor convocați de „Il Luce”. Horațiu Moldovan se bucură în continuare de încrederea selecționerului, deși a refuzat să se prezinte la națională pentru acțiunea din septembrie. Iată cum arată lista:

PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0);

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 33/1), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0);

MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 18/1);

ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4), George PUȘCAȘ (Bodrumspor | Turcia, 45/11), Daniel PARASCHIV (Oviedo | Spania, 1/1).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare