Marius Măldărășanu acceptă eșecul cu Petrolul Ploiești! Ce le-a reproșat tehnicianul lui Hermannstadt elevilor săi „Suntem cea mai cuminte echipă”

În runda cu numărul 11 a Superligii României, Petrolul Ploiești a obținut o victorie clară împotriva lui Hermannstadt, scor 4-1. După eșecul usturător, Marius Măldărășanu și-a scos la iveală supărarea.

Marius Măldărășanu, „Nu avem o agresivitate”

În acest duel, Petrolul Ploiești a avut parte de o evoluție impresionantă. Golurile ploieștenilor au fost marcate de Ricardinho (minutul 6), Mihnea Rădulescu (minutele 11 și 26) și Gicu Grozav (minutul 63). În cealaltă tabară, Hermannstadt nu prestat cel mai bun fotbal, însă, golul de onoare a fost marcat de Sergiu Buș (minutul 48).

După fluierul final, Marius Măldărășanu a scos în vedere faptul că elevii săi nu au avut nicio problemă tactică, dar s-a arătat nemulțumit de atitudinea acestora, nereușind să oprească atacaurile „Lupilor Galbeni”.

”Eram aproape sigur că putem marca. Le-am zis de când eram conduși cu 0-3 că trebuie să ne gândim la următorul meci. La 0-3 te gândești să pregătești jocul următor. Nu am fragmentat jocul, să luăm un galben. Suntem cea mai cuminte echipă. Nu avem o agresivitate și asta se vede.

Tactic nu au greșit cu nimic. Am mai marcat și noi din faze fixe, ne-am luat goluri din faze fixe. Mă uitam la ei și erau cu capetele plecate. Au făcut un meci bun. Felicit Petrolul. Eram într-o postură bună. Din păcate, luăm goluri. Vom vedea în meciurile viitoare.

„Am încredere în toți”

Tehnicianul lui Hermannstadt a declarat că această înfrângere usturătoare trebuie uitată. Următoarea concentrare a sibienilor trebuie să fie meciul cu Sepsi, 6 octombrie.

Mai mult, Marius Măldărășanu a evidențiat că este mulțumit de jucătorii pe care îi are, însă, nu poate să-i folosească pe toți la fiecare partidă.

Este un meci pe care trebuie să îl uităm. Trebuie să învățăm din înfrângeri. Am încredere în toți. Nu putem să îi băgăm pe toți. Cred în toți. Sergiu este un jucător care ne poate ajuta și ne va ajuta.

Încercăm să jucăm și mai multe sisteme să îi mulțumim pe toți. Nu ne putem plânge pentru că acesta este fotbalul.”, a spus Marius Măldărășanu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare