Radu Drăgușin a fost titularizat de antrenorul Ange Postecoglou în meciul Tottenham – Qarabag din prima etapă a fazei principale din această ediție de Europa League.
Radu Drăgușin, titular în meciul Tottenham – Qarabag din Europa League
UPDATE. După doar 7 minute de joc, internaționalul român a primit direct cartonașul roșu pentru un fault făcut în postură de ultim apărător după ce a pierdut foarte ușor mingea!
Știrea inițială:
Gruparea din Azerbaijan este una dintre cele opt adversare ale celor de la FCSB din această fază a competiției. De asemenea în cursul serii de joi, au mai jucat și alte trei formații care urmează să se dueleze în lunile următoare cu echipa roș-albastră.
Este vorba bineînțeles în primul rând despre RFS, care s-a duelat chiar cu formația patronată de Gigi Becali, dar și despre Rangers, echipă care s-a deplasat în Suedia pentru meciul cu Malmo, în care s-a impus cu scorul de 2-0, în mod evident fără Ianis Hagi, cel care a fost trimis în urmă cu ceva timp la echipa a doua a clubului din Glasgow, după cum se știe deja foarte bine, și Olympiacos Pireu, care a jucat în Franța cu Olympique Lyon și a pierdut cu scorul de 2-0.
Revenind la Radu Drăgușin, el a fost ales de antrenorul lui Tottenham să facă la acest meci cu Qarabag cuplu în centrul defensivei cu olandezul Micky van de Ven, în condițiile în care Cristian Romero a fost suspendat pentru această partidă, iar Ben Davies a fost preferat pentru poziția de fundaș stânga.
Ange Postecoglou a decis să menajeze câțiva titulari la acest joc, dar, chiar și așa, în echipa de start tot s-au regăsit câteva nume importante precum Dominic Solanke sau Heung-Min Son.
Titularizarea internaționalului român în vârstă de 22 de ani nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni, mai ales în contextul în care Romero a fost suspendat pentru această partidă, după cum s-a notat anterior. În plus, jurnaliștii apropiați de gruparea din Nordul Londrei au anunțat chiar cu ore bune înainte de startul meciului acest scenariu.
„Cristian Romero va lipsi la meciul din Europa League din cauza suspendării, după cartonașul roșu primit în ultima partidă europeană a lui Tottenham împotriva lui AC Milan în 2023.
Absența fundașului argentinian îi va oferi, cel mai probabil, lui Radu Drăgușin șansa de a începe titular. Românul își dorește să își câștige locul în apărarea celor de la Spurs”, au scris cei de la Spurs News.
În cele din urmă, chiar și în inferioritate numerică, londonezii au reușit să se impună mai mult decât clar în cele din urmă, scor 3-0, grație golurilor marcate de Brennan Johnson în minutul 12, Pape Sarr în minutul 53 și Dominic Solanke în minutul 68.
De notat și că acest meci a început cu o întârziere de circa 30 de minute din cauza faptului că traficul infernal înregistrat în Londra a împiedicat destul de mulți suporteri să ajungă la timp la stadion.
Cum s-au prezentat cele două echipe la această partidă:
Tottenham (4-3-3): Vicario- Gray, Drăgușin, van de Ven, Davies- Sarr, Bissouma, Bergvall- Johnson, Solanke, Son
Rezerve: Forster, Austin, Maddison, Udogie, Werner, Kulusevski, Pedro Porro, Bentancur, Lankshear, Moore
Absenți: Romero (suspendat)
Antrenor: Ange Postecoglou
Qarabag (4-2-3-1): Kochalski- Silva, Mustafazade, Huseynov, Jafarguliyev- Julio Romao, Andrade- Bayramov, Benzia, Zoubir- Juninho
Rezerve: Mammadzada, Buntic, Jankovic, Addai, Leandro Andrade, Richard Almeida, Kashchuk, Gurbanli, Isaev, A. Huseynov, Akhundzade
Absenți: Medina (suspendat)
Antrenor: Gurban Gurbanov
Arbitru: Willy Delajod (Franța)
Asistenți: Erwan Finjean și Philippe Jeanne (ambii din Franța)
Arbitru de rezervă: Thomas Leonard (Franța)
Arbitru VAR: Benoit Millot (Franța)
Asistent VAR: Alan Kijas (Austria)
Stadion: Tottenham Hotspur Stadium (Londra)
Toate rezultatele serii de joi în Europa League:
Fenerbahce – Royale Union Saint-Gilloise 2-1
Malmo – Rangers 0-2
Ajax – Beșiktaș 4-0
AS Roma – Athletic Bilbao 1-1
Sporting Braga – Maccabi Tel-Aviv 2-1
FCSB – RFS 4-1
Eintracht Frankfurt – Viktoria Plzen 3-3
Olympique Lyon – Olympiacos Pireu 2-0
Tottenham – Qarabag 3-0