În ultimul timp, un număr mare de jucători s-au plâns de faptul că sunt nevoiți să joace mai multe meciuri într-o perioadă scurtă de timp, motiv care are influență directă în numărul tot mai mare de accidentări grave. De data aceasta a fost rândul lui Pep Guardiola să răbufnească în public.
Pep Guardiola îngrijorat în privința lotului
Primul care a adus în discuție acest detaliu a fost din partea lui Rodri, super mijlocașul de la Manchester City, care a suferit o accidentare gravă în zona ligamentelor. După aceea a venit rândul altor staruri precum Kounde și Carvajal care s-a plâns de acest detaliu.
De data aceasta a fost rândul lui Pep Guardiola. Tehnicianul lui Manchester City s-a arătat afectat de accidentarea lui Rodri și a anunțat că în următoarea etapă a Cupei Ligii Angliei va folosi a doua echipă.
„În runda următoare (n.r. în Cupa Ligii), vă spun, voi folosi echipa a 2-a. Nu vom mai face excese, credeți-mă… Jucăm mereu ca să câștigăm. Nu desconsiderăm niciodată o competiție, dar am ajuns să jucăm după 50 de ore”, a spus Pep Guardiola, potrivit Digi Sport.
Guardiola, mesaj categoric despre procesul în care City riscă retrogradarea
Pep Guardiola a avut o reacție dură în legătură cu procesul în care Manchester City riscă retrogradarea din Premier League, în urma acuzațiilor privind încălcările regulilor financiare. Antrenorul echipei engleze a declarat că mulți oameni se așteaptă ca Manchester City să fie ștearsă complet „de pe fața pământului” din cauza acestui proces.
„Toată lumea se așteaptă ca noi să retrogradăm, să dispărem complet de pe fața pământului. Vreau să-mi apăr clubul, mai ales în aceste momente. Avem după-amieze mai bune decât adversarii noștri și de aceea câștigăm atât de mult”, a spus Guardiola, citat de presa internațională.
Echipa se confruntă cu 115 acuzații legate de presupuse încălcări ale regulamentelor financiare din Premier League, iar dacă acestea vor fi dovedite, echipa ar putea suferi sancțiuni drastice, inclusiv deducerea de puncte, retrogradarea sau chiar expulzarea din competiție.