Celor de la Universitatea Craiova nu le-a picat bine tragerea la sorți din Cupa României. Detaliul care îi nemulțumește pe olteni: „Ne încurcă rău”

Universitatea Craiova face parte din grupa B a acestei ediții de Cupa României, alături de FCSB, Dinamo, Petrolul, Agricola Borcea și Metalul Buzău. Oltenii lui Costel Gâlcă își doresc trofeul, urmând să aibă parte de trei dueluri complicate în cadrul competiției.

Echipa din Bănie va da piept cu Metalul Buzău, Petrolul și FCSB. Ceea ce-i deranjează teribil de tare pe craioveni este faptul că toate cele trei partide vor fi disputate în deplasare. Ovidiu Costeșin, directorul general al alb-albaștrilor, a oferit o reacție după tragerea la sorți din Cupă.

Trei deplasări de foc pentru Universitatea Craiova în Cupa României: „La momentul ăsta nu suntem pregătiți, din fericire, Cupa începe destul de târziu”

Nici numele celor trei adversari cu care se vor confrunta în Cupă nu au fost mulțumitoare pentru cei de la Universitatea Craiova. Ovidiu Costeșin a subliniat un aspect important, reprezentat de faptul că oltenii vor da piept cu Petrolul de două ori într-un interval de doar patru zile, la începutul lunii decembrie.

Oficialul Universității Craiova s-a exprimat în legătură cu programul și formatul competiției, fiind de părere că echipele din ligile inferioare sunt avantajate din punct de vedere al aspectelor enumerate anterior.

„Suntem nemulţumiţi de tragerea la sorţi, asta e clar. Este o grupă infernală la prima vedere, cu trei deplasări, dintre care două la echipe fruntaşe din Liga I (n.r. – SuperLiga), la Petrolul şi la FCSB.

Cu Petrolul se mai întâmplă să jucăm şi de două ori în patru zile, la început de decembrie. Avem meci de cupă la mijlocul săptămânii, apoi jucăm tot la ei în campionat, apoi iar deplasare, în 18 decembrie, dacă nu mă înşel, la FCSB. Repet, pe hârtie cel puţin, la prima vedere, pare foarte greu.

„Programul și formatul, făcute oarecum pentru cei mai mici”

Programul și formatul, făcute oarecum pentru cei mai mici, din eșalonul doi sau trei, sau pentru echipele din prima ligă care au șanse mai mici la play-off. Pare un format care să le avantajeze pe aceste echipe. Dar să vedem acum, dacă vrei un trofeu, trebuie să joci. Și îl vrem, în fiecare an l-am vrut, dar nu am putut, nu pentru că nu ni l-am fi dorit.

La momentul ăsta, nu suntem pregătiți pentru ambele fronturi. Din fericire, cupa începe destul de târziu, până atunci au timp toți jucătorii noi să se integreze. Și la FCSB, ca să fim un pic optimiști, la ce program au ei în toamna asta, cred că Cupa României este ultima lor grijă.

Dar problema nu este că am căzut cu FCSB, poate ne doream asta datorită programului lor, problema este că am picat să jucăm și la ei acasă, asta ne încurcă mai rău”, a transmis directorul general al trupei de pe „Ion Oblemenco”, conform gsp.ro.

Grupele Cupei României:

GRUPA A

  • Rapid 
  • CFR Cluj 
  • Ceahlăul Piatra Neamț 
  • FC Botoșani 
  • CS Afumați 
  • FC Argeș 

GRUPA B

  • FCSB 
  • Universitatea Craiova 
  • Petrolul Ploiești 
  • Dinamo București 
  • Agricola Borcea
  • Metalul Buzău

GRUPA C

  • UTA Arad 
  • Farul Constanța
  • Hermannstadt
  • Politehnica Iași 
  • Unirea Ungheni 
  • CS Sănătatea Cluj 

GRUPA D

  • Oțelul Galați 
  • Sepsi
  • CSM Reșița 
  • Csikszereda 
  • Râmnicu Vâlcea 
  • CSM Unirea Alba Iulia 

Programul celor trei etape:

ETAPA 1

  • FC Argeș – CFR Cluj, FC Botoșani – Rapid, CS Afumați – Ceahlăul Piatra Neamț
  • Metalul Buzău – Universitatea Craiova, Dinamo – FCSB, Agricola Borcea – Petrolul
  • Sănătatea Cluj – Farul, Poli Iași – UTA Arad, Unirea Ungheni – Hermannstadt
  • CSM Unirea Alba Iulia – Sepsi, Csikszereda – Oțelul, Râmnicu Vâlcea – CSM Reșița

ETAPA 2

  • Ceahlăul – CFR Cluj, CS Afumați – Rapid, FC Argeș – Botoșani
  • Petrolul – Universitatea Craiova, Agricola Borcea – FCSB, Metalul Buzău – Dinamo
  • Hermannstadt – Farul, Unirea Ungheni – UTA, Sănătatea Cluj – Poli Iași
  • CSM Reșița – Sepsi, Râmnicu Vâlcea – Oțelul, CSM Unirea Alba Iulia – Csikszereda

ETAPA 3

  • Rapid – CFR Cluj, Ceahlăul – Botoșani, Afumați – Argeș
  • FCSB – Universitatea Craiova, Petrolul – Dinamo, Agricola Borcea – Metalul Buzău
  • UTA – Farul, Hermannstadt – Poli Iași, Unirea Ungheni – Sănătatea Cluj
  • Oțelul – Sepsi, CSM Reșița – Csikszereda, Râmnicu Vâlcea – CSM Unirea Alba Iulia

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare