Marius Șumudică s-a dezlănțuit, după victoria Rapidului cu Slobozia! Gesturile făcute de antrenorul Rapidului

Luni seara, Rapid s-a impus cu scorul de 2-1 în fața celor de la Unirea Slobozia, în etapa cu numărul 10 din Superliga.

Marius Șumudică, din nou cu zâmbetul pe buze la Rapid

Revenit la jumătatea lunii august pe banca Rapidului, în locul lui Neil Lennon, Marius Șumudică are un mandat greu în Giulești. A preluat echipa într-un moment greu, iar jocul elevilor săi nu este cel dorit, cel puțin în momentul de față.

După victoria cu Slobozia, Marius Șumudică a răsuflat ușurat și a făcut mai multe gesturi în stilul caracteristic. Mai întâi, antrenorul și-a strâns toți jucătorii în jurul lui și i-a pupat pe fiecare pe frunte, chiar pe teren, iar mai apoi a mers în fața galeriei și a început să sărbătorească.

În acest moment, Rapid ocupă locul 8 în clasament, iar pentru giuleșteni urmează un duel extrem de dificil, contra celor de la Oțelul Galați, progamat pe 28 septembrie.

Marius Șumudică, în extaz după Unirea Slobozia – Rapid 1-2

Marius Șumudică a avut doar cuvinte de laudă la adresa jucătorilor săi, pe care i-a lăudat în primul rând pentru atitudinea arătată în meciul cu Unirea Slobozia.

„Nu știu dacă e echipa câștigătoare, și jucătorii care au intrat de pe bancă au intrat foarte bine. Țin să îi felicit pe jucători, este victoria lor în totalitate. Altă atitudine, nu cred că a venit vreo echipă să domine Slobozia așa cum am făcut-o noi. Asta înseamnă o echipă care vrea să devină mare, să revină în astfel de momente. Sunt bucuros pentru echipă, i-am și pupat la final de meci, i-am pupat pe toți, toți merită, am simțit o emulație, am simțit ceva care a dat pozitivitate echipei.

Îmi era rușine și de fani, de toată lumea. Trebuie să schimbăm. Dacă vom aceeași atitudine cum am avut-o azi, vom avea un grup puternic și cu cele două transferuri care vor veni, ne batem la play-off, la obiectivul pe care îl avem. Ca atitudine astăzi mi-au plăcut foarte mult, am avut o sumedenie de ocazii, am avut posesia, ceea ce Rapidul nu avea înainte, am arătat mai bine fizic, începem să creștem, am câștigat dueluri”, a spus Șumudică.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare