EXCLUSIV Anunțul lui Ioan Varga despre elevul lui Dan Petrescu pe care urmează să-l vândă. Ardelenii au încasat deja 10 milioane de euro pe jucătorii care au plecat

Formaţia din Gruia este nevoită să-şi completeze bugetul din vânzarea jucătorilor, având în vedere că ardelenii au ratat calificarea în grupa principală de Conference League.

Până în acest moment, în conturile CFR-ului au intrat 10 milioane de euro din cedarea fotbaliştilor. Iar conducerea clubului nu se opreşte aici.

Transferul lui Anton Kresic, în linie dreaptă

Următorul produs de export al clujenilor este Anton Kresic. Croatul de 28 de ani va semna în scurt timp cu o echipă din Arabia Saudită. Finanțatorul Ioan Varga a precizat că părţile n-au ajuns încă la un acord. Negocierile, așadar, continuă.

„În privința lui Kresic, suntem în discuţii. Nu s-a definitivat transferul. Încă aşteptăm”, a afirmat Ioan Varga pentru Sportpesurse.ro.

Pe cine a vândut CFR Cluj în această vară:

  • Philip Otele (Al-Wahda, 3,5 milioane de euro),
  • Răzvan Sava (Udinese, 2,5 milioane de euro),
  • Daniel Bîrligea (FCSB, 2 milioane de euro),
  • Karlo Muhar (Al-Orobah, 1,5 milioane de euro),
  • Cătălin Căbuz (Hermannstadt, 50.000 de euro)

Dan Petrescu, împăcat cu ideea

Săptămâna trecută, Dan Petrescu şi Ioan Varga au avut o discuţie pe marginea plecărilor de la CFR Cluj.

„I-am spus că singurul care ar putea să mai plece este Kresic. Am avut o discuție foarte constructivă cu Dan. Ajeti a fost mult timp accidentat și Dan nu s-a mai bazat pe el.

Decât să blochezi un jucător ca el, mai bine să-i dăm drumul să plece. În plus, am dorit să întinerim lotul”, spunea atunci patronul clujenilor.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare