CFR Cluj, prima reacție oficială după ce Louis Munteanu ar fi petrecut într-un club până la 5 dimineața

CFR Cluj a oferit o reacție oficială după ce în presă au apărut informații conform cărora atacantul Louis Munteanu ar fi petrecut într-un club până la ora 5 dimineața, la scurt timp după remiza echipei sale cu FC Hermannstadt, scor 0-0.

Jucătorul în vârstă de 22 de ani a fost integralist în meciul de la Sibiu, dar nu a reușit să înscrie.

CFR Cluj, reacție oficială: „Vom analiza situația”

După apariția informațiilor în presă, Cristi Balaj, președintele CFR Cluj, a reacționat și a declarat că va urma o analiză a situației, dar a subliniat că nu are încă toate detaliile despre eveniment.

Președintele echipei din Gruia a evitat să se pronunțe asupra unei eventuale penalizări a atacantului, menționând că trebuie să fie mai întâi colectate toate informațiile relevante.

„Nu cunosc informațiile. Există regulament de ordine interioară, lucrurile sunt foarte simple. Nu cunosc amănuntele, când o să am toate informațiile corecte, atunci o să analizăm. (n.r. Riscă să fie penalizat?) Atunci o să analizăm, nu este corect să mă pronunț acum. Astăzi am o zi liberă, mâine când suntem la muncă vom lua informații și vom analiza”, a declarat Cristi Balaj, citat de iamsport.ro.

Tânărul atacant a fost recent atacant de Gigi becali

Atunci, el a marcat ambele goluri ale formației sale și de fiecare dată a făcut gesturi care au fost catalogate drept șicane la adresa adversarilor. De asemenea, tânărul atacant a făcut la final o declarație ofensatoare în legătură cu Mihai Popescu și Joyskim Dawa, cei doi fundași centrali ai echipei roș-albastre, motiv pentru care el a fost ulterior luat la rost de Gigi Becali.

„Eu am plâns o dată, când nu l-am luat. Dacă vrea să mai plâng o dată, nu mai plâng. Am plâns o dată, gata, la revedere. La figurat, am plâns. Gestul nu e urât, e un gest frumos, amuzant. Eu i-am acceptat toate lui.

Aia nu doar că-i mai puțin reușită… Ca să fac și eu, așa, o glumă… Trebuie să împartă inteligența lui Dawa și a lui Mihai Popescu la vreo-trei patru ca să o dea pe a lui.

Cum a zis el, spun și eu, să înmulțească inteligența lui la trei ca să dea cât e a lui Dawa. El a dat-o în străchini, că știm cât de inteligent e el. Noi o știam, că trebuie s-o înmulțim cu trei ca să fie cât ale lui Dawa și Popescu”, a spus atunci patronul de la FCSB în direct la Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare