În această perioadă de mercato a verii, Dennis Man (26 de ani) a decis să semneze un nou contract cu Parma. Odată cu debutul său în Seria A, atacantul român a avut parte de evoluții care au impresionat toată Italia.
Giovanni Becali, „Man e fericit și calm”
În urma evoluțiilor superbe din sezonul trecut și a celor de la EURO 2024, oficialii de la Parma au decis că Dennis Man este un pion pe care italienii nu trebuie să-l piardă. Așadar, aceștia i-au înaintat românului o prelungire a contractului pe care acesta a semnat-o.
Cu toate acestea, atacantul român a fost curtat de mai multe echipe de top din Europa, iar astfel, tot timpul acesta nu s-a știut despre persoana care l-a convins pe Man să rămână alături de formația galben-albastră.
Așadar, Giovannai Becali a făcut dezvăluire inedite despre situația acestuia la Parma. Impresarul fotbalistului român a susținut că antrenorul echipei a fost principalul om care l-a influențat pe atacant să continue cu actuala sa echipă.
“Man și-a prelungit contractul pentru liniștea lui și pentru antrenorul Pecchia, care l-a dus în vârf de formă. Man e fericit și calm. Când îi dai mingea în bandă, nu stai cu emoții că o va pierde”, a spus Giovanni Becali, conform calcionline.com.
Sumă imensă stabilită de Parma pentru Dennis
În primele 3 partide disputate în Seria A, Dennis Man a reușit să-și treacă în cont deja două goluri, unul chiar împotriva celor de la AC Milan. Nici la echipa națională situația nu este rea. Atacantul de bandă a reușit să macheze un gol în duelul cu Kosovo, scor 0-3.
Odată cu evoluțiile sale de senzație, echipe de top precum Lyon, Ajax și Borussia Dortmund s-au arătat impresionante și și-au arătat interesul față de fotbalistul român.
Italienii de la Corriere dello Sport scriu că Parma pregătește o lovitură de proporții. Aceștia i-au dublat prețul lui Dennis Man, iar fotbalistul este evaluat acum la 30 de milioane de euro.
„Dennis Man, pe piața transferurilor: prețul s-a dublat și o poveste despre un club din Serie A apare. Fotbalistul celor de la Parma ține capul de afiș pe piața transferurilor: este evaluat la aproape 30 de milioane de euro și în curând ar putea fi declanșată o licitație internațională pentru el.” titreaza cei de la Corriere dello Sport.