După cum se știe deja destul de bine, Poli Timișoara este un club susținut din punct de vedere financiar deja de câțiva ani buni în mare măsură de către suporteri.
În prezent, gruparea de pe Bega, aflată în Liga 3, traversează o perioadă destul de complicată din această perspectivă, dar și la nivel administrativ.
Poli Timișoara se confruntă cu probleme financiare și administrative în acest moment
Recent, fostul portar Costel Pantilimon și-a dat demisia din funcția de manager general, iar ulterior a fost urmat de fostul mijlocaș defensiv Paul Codrea, care era antrenor la formația bănățeană, și de fostul fundaș stânga Iasmin Latovlevici, membru al staff-ului tehnic.
Ulterior, la destul de scurt timp, clubul alb-violet a anunțat oficial numirea unei noi echipe de conducere la nivel executiv, dar și tehnic, cu Simon Pescari în rolul de președintele al Consiliului de Administrație, iar Cristian Gălan în funcția de antrenor principal.
„După o perioadă de instabilitate, echipa de fotbal Politehnica Timişoara are o nouă conducere executivă şi tehnică, după plecările lui Costel Pantilimon şi Paul Codrea.
Consiliul de Administraţie este format din conf. univ. dr. ing. Simon Pescari (preşedinte), Călin Paşca (vicepreşedinte), prof. univ. dr. ing. Matei Tămăşilă, Cristian Romoniţă şi Saşa Moza. Astfel, prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Şerban îşi încheie mandatul de preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Sorin Brîndescu a fost numit ca director executiv, iar Cristian Gălan, ca antrenor principal al echipei de seniori”, a fost anunțul făcut recent de cei de la Poli Timișoara.
Cum vrea directorul de marketing al clubului să rezolve situația: „Dacă măcar 10.000 de oameni s-ar implica cu o sumă minimă, cât e un abonament la site-urile pentru adulți, atunci lucrurile se vor rezolva”
Recent, în același context destul de complicat, Cristinel Irinoiu, patronul unei firme care îndeplinește în prezent rolul de sponsor la Poli Timișoara, a preluat voluntar și funcția de director de marketing în cadrul clubului, informează liga2.prosport.ro.
Astfel, din această postură, el a identificat o soluție inedită pentru rezolvarea problemelor financiare de la echipă. În cadrul unei conferințe de presă, el i-a îndemnat pe suporteri să renunțe la anumite abonamente lunare pe care le-ar avea în prezent la diferite platforme cu conținut destinat exclusiv adulților pentru a susține în schimb canalul oficial de Tik-Tok al echipei favorite.
„Eu vreau să cresc nivelul de promovare pe Tik-Tok, pe mediul online, să creștem foarte mult pagina și un pic, un pic, să se implice mai mulți oameni din Timișoara și din județul Timiș. Să nu uităm, în urmă cu ceva vreme erau 40.000 de oameni pe stadion.
Dacă din cei 40.000 de oameni, măcar 10.000 s-ar implica cu o sumă minimă, adică cât e un abonament pentru alte site-uri, de 2-3 euro, site-uri pentru adulți, – și se implică foarte mulți bani acolo! – poate reușim și noi la Poli Timișoara măcar 10.000 de abonați să avem și atunci lucrurile financiare se vor rezolva.
Asta e marea mea provocare, să vedem dacă o să reușesc”, a spus Cristinel Irinoiu, conform sursei citate anterior.