Helmut Duckadam (65 de ani) a ajuns la Spitalul Universitar și a intrat într-o operație pe cord deschis. Eroul de la Sevilla avea programată, luni, o intervenţie chirurgicală de aortă.
Fostul portar a fost operat pe cord deschis în cursul zilei de luni, 16 septembrie, la Spitalul Universitar, și intervenția s-a încheiat cu succes, conform Digisport. De-a lungul vieţii sale, fostul mare portar s-a confruntat cu probleme cardiovasculare.
Duckadam, operat chiar în 1986
În anul 1986, cel al finalei Cupei Campionilor de la Sevilla, a fost dus de urgenţă la spital în Arad, unde primeşte un diagnostic crunt: un cheag de sânge îi blochează circulaţia în braţ. S-a operat la Spitalul Militar din Bucureşti.
„Dacă stai bine cu sănătatea, treci mai ușor peste ele. Dar la mine se simte… Și se simte în fiecare dimineață. Când îmi trosnește o mână, un picior. Mă mai doare pe ici, pe colo. E greu… Dacă ai probleme de sănătate, așa cum am eu, chiar e dificil, dar nu avem ce să facem. Eu am avut opt operații grele, complicate. Opt!
Am 20 de medicamente pe care trebuie să le iau zilnic. Unele pentru coagularea sângelui, pentru circulație, pentru tensiune, pentru stomac, unele pe post de pansament gastric. Ha, ha, ha! Când v-am zis că nu-i așa simplu…”, a declarat Duckadam în 2019, conform gsp.ro.
Helmut Duckadam, critic cu Târnovanu
Obişnuit cu prezenţa la Digisport, în postura de analist TV, Helmut Duckadam a caracterizat prestaţia lui Ștefan Târnovanu (24 de ani) din meciul România – Litiania, 3-1.
„Eu am fost critic la adresa lui Târnovanu în ultima vreme, dar acum mi-a plăcut jocul lui, chiar dacă comentatorii meciului au dat vina pe el.
La faza golului anulat de VAR avea mâinile pe minge, din punctul meu de vedere a fost fault. Cumva, i-a luat mingea din brațe. Avea mâinile întinse, urma să o ia în brațe.
A ieșit pe centrări foarte bine, a prins mingea, a boxat-o atunci când a fost cazul, iar la golul primit a acoperit colțul așa cum trebuie să o facă un portar, a făcut acel pas în față. Ca reacție, nu avea ce să facă, a dat-o la colțul lung, pe lângă el.
O evoluție foarte bună. S-a comportat foarte bine, deci am numai cuvinte de laudă pentru el. Niță este un portar cu mare experiență, are 37 de ani, dar trebuie să pregătești viitorul dacă vrei să te califici. Cred că o să joace în continuare tot cu Niță, dar uite că își pregătește viitorul, pentru Mondial”, a spus Helmut Duckadam.