PAOK-ul lui Răzvan Lucescu a reușit câteva mutări importante pe finalul acestei perioade de transferuri, reprezentate de Dejan Lovren, câștigător de Champions League în 2019 cu Liverpool, Tiemoue Bakayoko, fost la Chelsea sau AC Milan, printre altele, și Omar Colley, fost la Sampdoria și Beșiktaș.
De asemenea, la gruparea din Salonic a mai ajuns și tânărul de doar 21 de ani Jonathan Gomez, fundaș stânga originar din Mexic, legitimat ultima dată la echipa a doua a celor de la Real Sociedad.
Răzvan Lucescu, supărat pe jucătorii săi după meciul PAOK Salonic – Panathinaikos 0-0: „Sunt înnebunit acum, sunt furios pe două faze”
Cei patru jucători nu au apucat încă să debuteze pentru campioana Greciei, fapt care le-a stârnit într-o măsură destul de mare curiozitatea jurnaliștilor de sport din această țară.
Întrebat în legătură cu această chestiune, fostul selecționer al echipei naționale a României a dorit să sublinieze că este nevoie de răbdare într-o astfel de situație și a făcut în acest sens o comparație destul de neobișnuită.
Antrenorul român în vârstă de 55 de ani a lămurit acest subiect la finalul meciului disputat de echipa sa pe teren propriu în compania marilor rivali de la Panathinaikos, joc încheiat la egalitate, scor 0-0, în etapa a patra din Superliga Greciei.
Ce a spus antrenorul român despre jucătorii aduși recent, care încă nu au apucat să debuteze: „Trebuie să ai răbdare, calm, timp de calitate, ca la o cină frumoasă, romantică împreună cu iubita”
Răzvan Lucescu s-a declarat foarte deranjat de ocaziile mari de gol ratate de jucătorii săi în această partidă și a atras atenția asupra faptului că aceștia au arătat o doză destul de mare de egoism în momentele respective.
„Sunt înnebunit acum, sunt furios pe două faze. Am fi găsit soluția dacă nu am fi fost egoiști. E important să creștem la nivel mental. Trebuie să gândim mai mult în momentele decisive pentru a continua cu jucătorul mai bine poziționat, să-i oferim șansa de a scăpa singur cu portarul”, a continuat antrenorul român.
(n.r. despre transferurile făcute de echipa sa recent) Nu ai răbdare. Te grăbești. Ca să ai o cină frumoasă, romantică împreună cu iubita, trebuie să ai răbdare, calm, timp de calitate.
La fel merg lucrurile și aici. Calitate. Încet, frumos, cu încredere, discuții. Sunt jucători de calitate, cu personalitate. Vedem când vor juca, vedem de la o zi la alta, de la un meci la altul”, a spus Răzvan Lucescu la finalul meciului PAOK Salonic – Panathinaikos 0-0, citat de presa din Grecia.