Gigi Becali, replică acidă pentru Louis Munteanu: „A dat-o în străchini, știm cât de inteligent e el”

Gigi Becali a fost întrebat în legătură cu gesturile făcute de Louis Munteanu după golurile marcate de el în meciul CFR Cluj – FCSB 2-2, dar și despre declarația dată de tânărul atacant la finalul partidei din Gruia, referitoare la Joyskim Dawa și Mihai Popescu.

După cum se știe deja destul de bine, fotbalistul în vârstă de 22 de ani a fost dorit în această vară și de patronul campioanei României, dar în cele din urmă a ajuns la gruparea ardeleană, transferat fiind de la Fiorentina, echipă care anterior, în ultimele două sezoane, îl împrumutase la Farul Constanța.

Gigi Becali nu s-a arătat deranjat de gesturile ironice făcute de Louis Munteanu după golurile marcate în meciul CFR Cluj – FCSB 2-2

Ulterior, clubul roș-albastru l-a adus în schimb pe postul de atacant pe Daniel Bîrligea, chiar de la CFR Cluj, iar omul de afaceri din Pipera a spus în mai multe rânduri că acesta este mai bun decât de Louis Munteanu, în viziunea sa bineînțeles.

Așadar, acesta este contextul în care atacantul lui Dan Petrescu a simțit nevoia să facă un gest, care a fost interpretat drept unul la adresa lui Becali, după fiecare dintre cele două goluri marcate de el în meciul direct de duminică seară.

Concret, internaționalul român de tineret a dus mâinile la ochi în fața camerelor de filmat și s-a prefăcut că se șterge de lacrimi, transmițându-i practic patronului de la FCSB, cel mai probabil, că acesta are motive întemeiate pentru a regreta faptul că nu a reușit să îl aducă în cele din urmă pe el la echipa sa în această vară.

În schimb, patronul campioanei l-a pus la zid pe atacant pentru declarațiile date la final

Întrebat în legătură cu această chestiune, Becali nu s-a arătat deloc deranjat, ba chiar din contră. El a glumit pe seama acestui subiect și a ținut să transmită că deja a plâns, cu ghilimelele de rigoare, în momentul în care a ratat transferul lui Louis Munteanu.

Pe de altă parte însă, finanțatorul clubului roș-albastru s-a supărat pe tânărul fotbalist pentru declarația dată de el la finalul meciului direct, care i-a vizat pe Joyskim Dawa și Mihai Popescu.

„Eu am plâns o dată, când nu l-am luat. Dacă vrea să mai plâng o dată, nu mai plâng. Am plâns o dată, gata, la revedere. La figurat, am plâns. Gestul nu e urât, e un gest frumos, amuzant. Eu i-am acceptat toate lui.

Aia nu doar că-i mai puțin reușită… Ca să fac și eu, așa, o glumă… Trebuie să împartă inteligența lui Dawa și a lui Mihai Popescu la vreo-trei patru ca să o dea pe a lui.

Cum a zis el, spun și eu, să înmulțească inteligența lui la trei ca să dea cât e a lui Dawa. El a dat-o în străchini, că știm cât de inteligent e el. Noi o știam, că trebuie s-o înmulțim cu trei ca să fie cât ale lui Dawa și Popescu”, a spus Gigi Becali, potrivit digisport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare