În etapa cu numărul 9 din Superliga României, Rapid a suferit o înfrângere usturătoare contra U Cluj, scor 0-2.
Basarab Panduru, „Ai zis că te ajută pauza”
La primul meci în Giulești cu Marius Șumudică pe banca tehnică, Rapid nu a reușit să se impună în fața celor de la U Cluj. Mai mult, „Șepcile roșii” au prestat un fotbal de calitate și au învins formația giuleșteană fără probleme.
Având în vedere că la Rapid au ajuns câteva nume importante atât din fotbalul intern, cât și cel extern, jocul nu a fost deloc plăcut.
Fostul fotbalist, Basarab Panduru, a venit cu o analiză a jocului prestat de elevii lui Marius Șumudică. Acesta nu s-a mai putut abține și a evidențiat jocul slab pe care aceștia l-au disputat.
„A părut că momentul ăsta e bun pentru Rapid. Vine Şumudică la echipă, după două zile, trei te duci la Iaşi, apoi la Craiova nu are timp să antreneze şi să scoatem cât mai multe puncte din meciurile astea, că apoi vine pauza.
Ai zis că te ajută pauza, iar după pauza asta vine meciul cu U Cluj. Rapid a jucat slab în seara asta, cu un joc lent şi cu o ocazie mică în seara asta. În rest, nimic, schimbări după cele două sătpămâni de pregătire.”, a spus Basarab Panduru, la Prima Sport.
Ilie Dumitrescu știe unde mai are de lucrat Rapidul
Odată ce a auzit declarația lui „Șumi-gol”, Ilie Dumitresu este de aceeași părere și consideră că tehnicianul va avea mult de muncă pentru a reuși să schimbe imaginea Rapidului din acest start de sezon.
Mai mult, fostul mare fotbalist al României este de părere că Rapid suferă foarte mult pe postul de mijlocaș defensiv și cele două postur de fundaș lateral.
„Marius Șumudică era afectat, a fost debutul lui în Giulești. Este foarte greu să transformi o echipă, dintr-o echipă reactivă să joace pozițional și să desfacă adversarul. Este de muncă. E nevoie și de foarte multă calitate și de ceva timp pentru a lega anumite automatisme, relații de joc.
Vor fi în echipă Pașcanu, Grameni, Tobias, nu știu cine va fi închizător, pentru că acolo e o mare problemă la Rapid, nu au acoperit poziția asta. Hromada a avut ceva probleme, nu a jucat la un nivel foarte bun.
Pașcanu, Grameni, N’Jie, Boupendza și Christensen. Sunt cinci jucători care au nevoie de ceva timp împreună. Fundașii laterali nu s-au ridicat la un nivel foarte bun, nici Manea, nici Braun, care a făcut și ceva greșeli pe faza defensivă.” a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport.