Aseară, CFR și FCSB au remizat, scor 2-2, în etapa cu numărul 9 din Superliga României.
Joyskim Dawa, replică dură pentru Louis Munteanu
Ambele goluri ale formației din Cluj au fost marcate de Louis Munteanu, cel care a avut o declarație bizară la finalul jocului: ”M-am gândit înainte de meci să fiu mai mult în careu pentru că Dawa și Popescu sunt agresivi. Am zis că mai inteligenți decât mine nu au cum să fie”.
La o zi distanță, Joyskim Dawa a ținut să-i răspundă lui Louis Munteanu prin intermediul unei postări pe Instagram. Fundașul FCSB-ului a transmis un mesaj scurt, însoțit de două emoticoane sugestive: „Ne vedem curând”.

Reamintim că Josykim Dawa și Louis Munteanu puteau fi colegi în momentul de față, însă atacantul CFR-ului a refuzat oferta lui Gigi Becali din această vară.
„Știa unde vine”. Vlad Chiricheș, analizat de unul dintre cei mai buni fundași avuți de Gigi Becali
Ajuns la 45 de ani, Sorin Ghionea este unul dintre cei mai buni și constanți fundași centrali avuți de Gigi Becali de când este patron la FCSB. Acesta a evoluat în perioada 2004 – 2010 pentru formația roș-albastră și cunoaște foarte bine clubul, dar și pe afaceristul din Pipera.
Întrebat despre situația lui Vlad Chiricheș, căzut în dizgrația lui Gigi Becali, Sorin Ghionea a avut o poziție clară.
„Vlad Chiricheș știa unde vine. Nu a venit într-un loc pe care nu îl știa, adică nu s-a aruncat așa într-un ocean.. Probabil își asumă. Vedeți cum se pune într-o postură urâtă cariera unui sportiv? (n.r. dacă ar fi o soluție retragerea) Fiecare fotbalist își cunoaște foarte bine corpul, se cunoaște pe sine.
În momentul în care simte că nu mai poate, atunci va spune stop. Este singurul care poate hotărî asta. Nu poate nimeni altcineva să decidă în locul său. Nu avem dreptul să facem asta, indiferent de sportul sau job-ul fiecăruia„, a spus Sorin Ghionea, pentru Sportpesurse.ro.
181 de meciuri și 3 goluri reprezintă cifrele lui Sorin Ghionea la FCSB.