Turcii au pus tunurile pe Denis Drăguș! Ce s-a spus despre atacantul român în timpul unei emisiuni: „A îndurat multe cu el”

Denis Drăguș (25 de ani) a avut parte de un meci de coșmar contra celor de la Beșiktaș (1-1).

Denis Drăguș, inamicul numărul 1 al turcilor

Lăsat pe bancă în prima parte a meciului cu Beșiktaș, Denis Drăguș a fost aruncat în luptă la pauză. Atacantul român l-a dezamăgit însă pe antrenorul Senol Guleș, care a luat o decizie greu de înțeles.

Concret, în minutele de prelungire ale partidei, antrenorul lui Trabzonspor a decis să-l schimbe pe Denis Drăguș, chiar dacă mai erau doar câteva secunde din meci. Fotbalistul român a fost pus la zid și de către jurnaliștii turci, care au răbufnit în timpul unei emisiuni transmise în direct.

Şenol Güneş a îndurat destul de mult cu Denis Drăguș. Fotbalistul român a jucat ca un fundaş de la Beşiktaş”, a spus Şenol Ustaömer, un jurnalist de la publicația Aspor.

Antrenorul lui Trabzonspor, Șenol Guneș, nu s-a ferit să îl critice pe Denis Drăguș, imediat după finalul meciului cu Beșiktaș.

„Drăguș a fost deconectat de la meci! Am decis după ceva timp să îl scot. Putem privi evoluția lui ca pe un eșec”, a transmis antrenorul, conform presei din Turcia.

Denis Drăguș, al 3-lea cel mai mare salariu de la Trabzonspor

Denis Drăguș a avut parte de un sezon precedent foarte bun la Gaziantep, iar asta i-a adus un transfer important la Trabzonspor. Atacantul a sosit de la Standard Liege, în schimbul sumei de 1.7 milioane de euro și a semnat un contract valabil pentru următorii 4 ani cu actuala formație.

Pentru a-l convinge pe Drăguș să semneze, oficialii lui Trabzonspor nu s-au uitat la bani și l-au făcut pe internaționalul român unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din echipă.

Concret, Denis Drăguș are un salariu în valoare de 1.575.000 de euro la Trabzonspor și este al treilea cel mai bine plătit jucător din lotul turcilor.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare