SPECIAL Cât de fericit a fost Gigi Mulţescu alături de soţia lui, Sonia, în cei 51 de ani de mariaj: „El era coloana mea vertebrală”. FOTO EXCLUSIV

Fotbalist uriaş. Antrenor „meseriaş”. Dar, în primul rând, cei care l-au cunoscut l-au etichetat atât de simplu, dar atât de cuprinzător: un om bun.

Acesta a fost Gigi Mulţescu. De o bunătate ce, uneori, l-a copleşit. În sensul că „jungla” din fotbalul românesc l-a măcinat. A antrenat din pasiune şi iubire pentru sportul care i-a întors prea puţine roade. A murit ca un om simplu. Fără averi materiale, pentru că şefii de cluburi au avut „grijă” de asta aproape la fiecare contract pe care „nea Gigi” l-a semnat în Liga 1. Şi poate nu numai.

Era supranumit „Smurdul” pentru că-i salva pe ceilalți. Pe el nu l-a mai salvat nimeni şi nimic. A murit la vârsta de 72 de ani. A pierdut lupta cu o boală teribilă, cu Alzheimer, dublată de o suferinţă cauzată şi de pneumonie.

A fost fericit într-un mariaj de 51 de ani

Dar Gigi Mulţescu a părăsit această lume cu linişte sufletească. A ştiut că familia l-a iubit. Soţia Sonia (69 de ani) şi copiii Ioana (39 de ani) şi Cătălin (47 de ani) îl plâng neîncetat, de duminică dimineaţă. Miercuri, îl vor conduce pe ultimul drum.

A murit lângă Dinamo. La propriu. A fost internat la Spitalul Floreasca. Însă Dinamo n-a mai trăit alături de „nea Gigi”, pentru că, la ultimele mandate în Ştefan cel Mare, a fost chemat doar la greu, apoi îndepărtat fără respect.

Gigi Mulţescu şi-a găsit mereu pacea lângă soţia lui, Sonia. Au fost fericiţi într-un mariaj de 51 de ani.

Ne-am cunoscut la Petroşani, Gigi venise atunci de la Steaua. Mi-a şi spus: în ziua în care a coborât în Petroşani şi a văzut unde a ajuns a vrut să se întoarcă la Bucureşti. Ne-am căsătorit de tineri. În 1973, am făcut cununia civilă.

Jucam şi eu handbal, dar n-am putut să mai continui, din cauză că am făcut pareză la mâini şi la picioare, la 19-20 de ani. Gigi a fost lângă mine tot timpul. El a fost coloana mea vertebrală.

În momentul în care l-am dus la spital, am lăsat totul în casă așa cum era, în ideea că se va întoarce. Fără el, nu-mi mai face plăcere să mă uit la ce a fost, mă refer la trofee şi alte lucruri.

Omul are o vorbă: „Aş vrea să mă întorc pe drumul umblat şi să mă prefac că nu am plecat”. Aş vrea să mă întorc în vremea în care ne făceam planuri, când el vroia să renunţe la fotbal, să ne retragem ca să ne liniştim. El mereu s-a implicat în proiecte dificile, în fotbal.

A „ars” mai repede decât alţii, era înnebunit după fotbal. În ultimul timp, nu s-a mai uitat la meciuri. Flacăra a ars mocnit”, a mărturisit, plângând, Sonia Mulţescu, pentru Sportpesurse.ro.

Va fi înmormântat la Cimitirul „Reînvierea”

Ajutaţi de Nicolae Badea, fostul preşedinte al lui Dinamo, familia lui Gigi Mulţescu a găsit un loc de veci în Bucureşti. Cel supranumit „Smurdul” va fi înmormântat la Cimitirul „Reînvierea”, la o distanţă de 20 de metri de mormântul lui Florea Dumitrache. Cimitirul „Reînvierea” se află pe Strada Reînvierii 4, în sectorul 2 al Bucureștiului.

Durerea Soniei Mulţescu, soţia fostului antrenor. Motivul sfâşietor pentru care Gigi Mulţescu nu poate fi înmormântat unde şi-a dorit, în Hațeg

Trupul neînsufeţit al lui Gigi Mulţescu a fost depus deja, luni dimineaţă, la ora 10.00, în sala de trofee a clubului din Șoseaua Ştefan cel Mare. Va sta acolo până marţi, la ora 12.00, când va fi depus la capela cimitirului. Funeraliile vor avea loc miercuri.

„Noi am fi vrut să-l înmormântăm la Hațeg, în satul Subcetate. Din păcate, mama mea a făcut un accident vascular, iar eu o îngrijesc la mine acasă.

N-am cu cine s-o las 3 zile, ca să plec. Suntem nevoiţi să căutăm un loc de veci în Bucureşti. Ne ajută domnul Nicolae Badea şi din acest punct de vedere”, a adăugat Sonia Mulţescu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare