Gigi Becali (66 de ani) a investit peste 4 milioane de euro pe transferuri în această vară la FCSB și a adus 7 fotbaliști la campioana României pentru actualul sezon.
Gigi Becali, lăudat de Elias Charalambous: „Nu e ușor să cheltui atât de mulți bani”
La conferința de presă organizată înaintea meciului cu CFR, Elias Charalambous a ținut să facă o remarcă separată. Antrenorul FCSB-ului l-a lăudat pe Gigi Becali pentru sumele cheltuite pe transferuri și consideră că afaceristul din Pipera ar trebui apreciat pentru ceea ce face la campioana României, în condițiile în care în fotbalul românesc nu se fac investiții importante.
„Aș dori să-i mulțumesc patronului. Face tot ceea ce are nevoie echipa, ajută echipa mult. Nu e ușor să cheltui atât de mulți bani, dar pentru el echipa este o prioritate. Este de mare ajutor, i-am spus-o de multe ori, alături de Mihai Stoica”, a declarat Charalambous.
În această vară, FCSB i-a adus pe David Kiki, Daniel Popa, Marius Ștefănescu, William Baeten, Florin Tănase, Mihai Popescu și Daniel Bîrligea, iar Gigi Becali a plătit 4.15 milioane de euro în schimbul acestora.
Adrian Șut poate ajunge în Emiratele Arabe Unite până pe 1 octombrie
În vârstă de 25 de ani, Adrian Șut se află din vara anului 2020 la FCSB, după transferul de la Academica Clinceni. Mijlocașul a devenit un titular incontestabil la formația roș-albastră și a fost prezent inclusiv la EURO 2024, alături de naționala României.
Acum, Șut vrea să facă următorul pas în carieră și să se transfere în străinătate. Despre fotbalistul FCSB-ului s-a scris că are oferte din zona Golfului, însă, cel puțin pentru moment, nu s-a materializat nimic.
Adrian Șut mai poate prinde însă un transfer în străinătate, chiar dacă perioada de mercato s-a încheiat în cele mai multe dintre campioantele lumii. În Emiratele Arabe Unite, fereastra de transferuri este valabilă până pe 1 octombrie, astfel că mijlocașul FCSB-ului se poate despărți de bucureșteni încă de acum, fără să mai aștepte până în iarnă.
Întrebat despre situația lui Adrian Șut, impresarul Florin Vulturar a oferit o reacție scurtă pentru Sportpesurse.ro: „(n.r. dacă Adrian Șut va pleca de la FCSB în iarnă) Este încă posibil și acum”.