Mircea Rednic a vorbit deschis despre stadiul negocierilor pentru transferul unui jucător de la Rapid la UTA

Mircea Rednic vrea să transfer un jucător pe care Rapid l-a lăsat liber de contract. Răzvan Oaidă (26 de ani) ezită, deocamdată, să semneze contractul cu arădenii, întrucât își caută un angajament în străinătate.

În cazul în care acesta nu va avea nicio ofertă, UTA Arad va fi următoarea sa echipă din România.

Rednic a spus că UTA așteaptă după Oaidă

Antrenorul de 62 de ani a expus stadiul negocierilor cu Răzvan Oaidă.

“Știți foarte bine, am nevoie de un atacant care să înscrie, un atacant care să aibă talie. Am fost întotdeauna foarte aproape, dar în ultimul moment jucătorii respectivi au ales partea financiară.

Noi n-am putut să ne batem cu echipe din Turcia sau Arabia. Suntem în discuții cu doi atacanți. Acum să vedem cine ne dă primul răspuns favorabil și mai mult ca sigur vom transfera.

S-a discutat și cu Oaidă. Oaidă a cerut un moment de… își dorește să joace în străinătate, să găsească un club în străinătate. Dacă nu, a zis că noi suntem prima opțiune. El își dorește, dar poate nu are”, a spus Mircea Rednic.

Rapid a anunţat plecarea lui Oaidă

În cursul zilei de marți, 10 septembrie, Rapid a anunțat pe rețelele sociale că a ajuns la un comun acord cu Răzvan Oaidă pentru rezilierea contractului.

„Colaborarea dintre clubul nostru și Răzvan Oaidă s-a încheiat de comun acord. A fost o perioadă de mai bine de un an în care Răzvan a fost un exemplu de profesionalism, și îi mulțumim pe această cale pentru pasiunea cu care și-a făcut datoria față de Rapid”, a transmis clubul din Giulești, Rapid.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare