Victor Pițurcă nu e impresionat de FCSB: „O întâmplare” Cum crede că poate lua Gigi Becali un nou titlu de campion

FCSB a câștigat titlul la finalul sezonului trecut, după o pauză de 9 ani, iar Victor Pițurcă știe cum s-a întâmplat acest lucru.

Victor Pițurcă este de părere că a fost o întâmplare faptul că FCSB a devenit campioană

Fostul selecționer al României a fost întrebat cum a reușit FCSB această performanță, în condițiile în care Gigi Becali este recunoscut pentru implicarea sa la echipă. Victor Pițurcă a enumerat trei aspecte din spatele câștigării campionatului și consideră că se poate repeta acest lucru și la finalul sezonului curent, asta deoarece nu s-au schimbat multe față de stagiunea precedentă.

”(n.r. cum a luat FCSB campionatul) Prin valoarea jucătorilor, prin valoarea echipei și prin jocul slab al celorlalte competitoare. A fost o întâmplare. Se mai poate întâmpla și anul ăsta, fiindcă nu sunt echipe puternice”, a spus Pițurcă, potrivit Digi Sport.

Reamintim că FCSB și-a asigurat titlul de campioană în sezonul trecut al Superligii cu 3 etape înainte de finalul sezonului. La acea vreme, elevii lui Elias Charalambous se impuneau cu 2-1 în fața Farului și sărbătoreau pe Arena Națională primul campionat din 2015 încoace.

Lui Gigi Becali i-a scăpat asta! A cheltuit peste 4 milioane de euro, dar a neglijat un lucru important la FCSB

În această vară, FCSB i-a adus pe David Kiki, Daniel Popa, Marius Ștefănescu, William Baeten, Florin Tănase, Mihai Popescu și Daniel Bîrligea, iar Gigi Becali a plătit 4.15 milioane de euro în schimbul acestora.

Gigi Becali s-a axat pe întărirea lotului pentru meciurile din cupele europene, însă nu s-a gândit și în persectiva duelurilor din România. Concret, afaceristul din Pipera nu a transferat niciun jucător eligibil pentru regula U21 și chiar a renunțat la David Popa și Andrei Pandele, cedați la Poli Iași, respectiv FC Voluntari.

În acest moment, FCSB se poate baza pe Alexandru Pantea, Octavian Popescu și Alexandru Musi pentru îndeplinirea regulii U21. Dintre aceștia, primii doi au revenit după anumite intervenții chirurgicale, astfel că doar ultimul menționat a acumulat meciuri în picioare în acest sezon.

Reamintim că FCSB s-a numărat printre echipele din Superliga, care au cerut ca regula U21 să fie eliminată de FRF, lucru care nu s-a întâmplat în cele din urmă. În acest moment, fiecare club din prima ligă este obligat să aibă tot timpul pe teren cel puțin un fotbalist care să fie născut începând cu 1 ianuarie 2002.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare