Cum arată transferul lui Alexandru Cicâldău la Universitatea Craiova. Victor Pițurcă a venit cu un verdict final „Nu avea el ce să caute”

În perioada de mercato din vară, echipele cu pretenții la titlu au avut parte de transferuri cu adevărat impresionante. Una dintre mutările verii este transferul lui Alexandru Cicâldău la Universitatea Craiova, iar cu această ocazie, Victor Pițurcă a venit cu o reacție.

Victor Pițurcă a vorbit despre transferul lui Alexandru Cicâldău

Alexandru Cicâldău s-a despărțit de Galatasaray și a semnat un contract pe 4 ani cu gruparea din Bănie, unde va primi un salariu de 75.000 de euro lunar, potrivit spuselor lui Daniel Stanciu.

Așadar, mijlocașul român a devenit cel mai bine plătit jucător din SuperLigă, fiind urmat în acest top de cei doi coechipieri de la Universitatea Craiova, Alexandru Mitriță și Andrei Ivan.

Odată ce totul s-a oficializat în privința transferului, Victor Pițurcă a ținut să felicite clubul oltean pentru afacerea făcută și a transmis că Cicâldău ”nu avea ce să caute la altă echipă”, având în vedere că a mai fost dorit de Petrolul și FCSB.

Mie îmi place Craiova, mă bucur că a revenit Cicâldău, bravo lui și bravo lor. E un jucător care ține mijlocul. Bravo lui că s-a întors la Craiova și nu a mers la Ploiești. Nu avea el ce să caute la altă echipă”, a spus Victor Pițurcă, la Digi Sport.

Pițurcă apreciază jocul prestat de Dinamo până acum în acest sezon de Superliga

Dinamo a început neașteptat de bine acest sezon de Superliga și a prestat până acum un fotbal apreciat în principiu de mai toată lumea, inclusiv de Victor Pițurcă, fostul mare fotbalist și antrenor de la Steaua.

În momentul în care a fost întrebat despre echipa care l-a impresionat pe plan intern până în acest moment în actuala stagiune, fostul selecționer al echipei naționale a României a nominalizat formația pregătită de croatul Zeljko Kopic.

De asemenea, el a ținut să precizeze că, în viziunea sa, fotbalul românesc avea nevoie, și are în continuare, de un Dinamo capabil să se lupte pentru primele locuri.

„Dinamo îmi place cum joacă, e un club mare, de tradiție, avea nevoie fotbalul românesc de acest lucru”, a spus Victor Pițurcă, potrivit digisport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare