Naționala României a început cu succes noua campanie din Nations League, obținând două victorii consecutive. După victoria cu Kosovo, România a câștigat și cel de-al doilea meci, învingând Lituania cu scorul de 3-1. Golurile echipei noastre au fost marcate de Valentin Mihăilă, Răzvan Marin și Alexandru Mitriță.
Jucătorul celor de la Universitatea Craiova a revenit la națională după o absență îndelungată, fiind lăsat pe dinafară în mandatul fostului selecționer, Edward Iordănescu.
Victoria României, obținută pe stadionul Ghencea, a fost apreciată de suporteri, însă discuțiile din jurul revenirii lui Mitriță la echipa națională nu au întârziat să apară. Victor Pițurcă, fost selecționer al României, a comentat situația lui Mitriță, subliniind că, deși jucătorul merita să fie convocat, Edward Iordănescu a reușit să ducă echipa la EURO fără a se baza pe acesta.
Pițurcă agită apele după debutul României în Nations League
„Dacă eu cred într-un jucător, sigur că îl convoc, indiferent de ce s-a întâmplat. Dacă are niște chestii ieșite din comun, pe care le-ar fi avut și cu un antrenor, nu l-aș fi luat.
Din punctul meu de vedere, am mai vorbit de el, Mitriță merita să fie la echipa națională, la cum a jucat. Meciurile bune de la Craiova au fost câștigate datorită lui. Ar fi meritat să fie, dar asta a fost, Edi Iordănescu a reușit și fără el.
(n.r. despre Pușcaș) Nu sunt sigur de aceste lucruri, dacă nu citesc nu cred! Eu nu cred până nu văd. Pușcaș este un jucător de echipă, un luptător„ au fost cuvintele lui Pițurcă.
Fostul selecționer este însă de părere că Alex Mitriță vă ajunge un plus naționalei.
„S-a comportat foarte urât publicul cu el, o anumită parte a presei, foarte urât. El a suferit, cred eu. Pușcaș, chiar dacă nu are realizări, luptă în teren. Trebuie să ai grijă de astfel de jucători.
Și Mitriță, echipa națională are nevoie de el. Ai nevoie de jucători valoroși care să fie în anturajul echipei naționale și care să joace„, a spus Pițurcă la digisport.ro.
Revenirea lui Mitriță, decisă de Mircea Lucescu după consultări cu Răzvan Lucescu
Selecționerul Mircea Lucescu a explicat că decizia de a-l convoca pe Mitriță a venit după o discuție cu fiul său, Răzvan Lucescu. Jucătorul Craiovei a lucrat cu Răzvan la PAOK, iar cei doi au avut o relație bună. Mitriță i-a promis lui Lucescu senior că nu va mai repeta greșelile trecutului și că își va pune întreaga energie în meciurile echipei naționale.
La finalul meciului, Lucescu a menționat că apreciază jucătorii cu personalitate, sugerând că Mitriță poate aduce un plus de valoare echipei.