Motivul pentru care Cornel Dinu este invidios pe Mircea Lucescu. Eroarea pe care „Procurorul” recunoaşte că a comis-o în urmă cu 20 de ani

Mircea Lucescu a revenit în stil de mare campion pe banca naţionalei României: tricolorii au învins, 3-0, în Kosovo. Cornel Dinu îi recunoaşte meritele lui „Il Luce” şi vorbeşte despre diferenţele dintre cei doi.

Legenda din Ștefan cel Mare a mărturisit că-l invidiază pe Mircea Lucescu și că apreciază foarte mult jocul primei reprezentative, care și-a regăsit „identitatea”.

Ce a făcut diferenţa cu Kosovo

Fostul antrenor al lui Dinamo a expus motivele pentru care România s-a impus atât de clar în deplasarea din Kosovo.

Am închis bine și jocul în fața apărării. Formula de joc a fost folosită și de Iordănescu, dar nu de maniera asta, pentru că nu a simțit și e normal să nu o facă precum Mircea capacitățile fiecărui jucător.

Am fost, suntem, și vom rămâne un fotbal tehnic, la care Lucescu a adus posesia. Nu întâmplător am dat 2 bare și 3 goluri. A fost și momentul acela delicat, acel penalty, acordat după consultarea VAR, care a schimbat soarta jocului.

Eu am convingerea că Mircea va reuși să treacă bine peste toate, cu experiența sa de a-și pune jucătorii în valoare și de a-i alege pe cei mai buni la momentul oportun„, a spus Dinu pentru golazo.ro.

Regretele lui Dinu

„Procurorul” a abordat şi subiectul vitalităţii lui Lucescu.

„Păi uitați-vă la el. Din punctul asta de vedere îl admir, chiar îl invidiez pe Mircea, pentru că există celebra expresie a lui Guță Băieșu (n.r. – Ion Băieșu, scriitor, dramaturg, scenarist și jurnalist): „Unii ard mai lent, alții rapid”.

Uite, eu am ars mai repede. Am făcut greșeala ca atunci când mi-au dat o funcție administrativă la Dinamo, în 2003, să nu mai antrenez.

Lucrul acesta îl regret cel mai mult. Eram și destul de dezamăgit de ce mi se întâmplase în anii aceia, când totuși formasem o generație și dusesem Dinamo acolo unde era.

Am preferat să rămân la Dinamo, din postura de conducător, și am pierdut din acest punct de vedere, îndepărtându-mă de meseria de antrenor pe care o făceam destul de bine”, a mai afirmat Cornel Dinu pentru sursa amintită.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare