Giovanni Becali a vorbit din nou, tot în cursul zilei de miercuri, despre situația lui Alexandru Cicâldău, fotbalist impresariat de firma sa, care este dorit în aceste zile înapoi la Universitatea Craiova, sub formă de împrumut de la Galatasaray.
Recent, în spațiul public s-a vorbit destul de mult și despre posibilitatea ca internaționalul român în vârstă de 27 de ani să ajungă în această perioadă la o altă formație din Superliga, Petrolul Ploiești, în baza relațiilor bune existente între cei doi oameni de afaceri turci dispuși să investească la clubul de pe „Ilie Oană” și mai multe echipe și impresari din această țară.
Giovanni Becali a revenit asupra subiectului reprezentat de un eventual împrumut al lui Alexandru Cicâldău la Universitatea Craiova: „Nu am zis că s-au înțeles”
Se pare însă Mihai Rotaru, acționarul și președintele Consiliului de Administrație de la clubul din Bănie, deși în primă fază s-a arătat oarecum chiar împăcat cu gândul că ar urma să îl piardă pe Cicâldău în această situație, a revenit ulterior destul de puternic în cursa pentru semnătura lui, iar în ultimele ore acest scenariu a fost vehiculat din ce în ce mai mult în spațiul public.
În acest moment pare că singurul mare impediment în calea acestei mutări este constituit de salariul foarte mare pe care Cicâldău îl are în prezent în contractul său cu Galatasaray, de nu mai puțin de un milion de euro pe sezon.
În primă fază, Giovanni Becali a dat într-o oarecare măsură de înțeles că această problemă s-ar putea rezolva în cele din urmă întrucât oficialii clubului din Istanbul ar fi dispuși să achite o parte din salariul fotbalistului pe durata împrumutului.
Previziunea fostului agent FIFA: „Cred că mai degrabă va fi împrumutat în Turcia”
Doar că ulterior, fostul agent FIFA a vorbit din nou despre această chestiune și a spus că simte mai degrabă că sunt șanse mai mari ca mijlocașul să fie împrumutat în cele din urmă tot la o altă echipă din Turcia, așa cum s-a întâmplat și în sezonul trecut, când el a evoluat pentru Konyaspor.
„Da, domnule. Ar fi o situație bună pentru el. Craiova e un club serios. Se ridică la nivelul salariului, mai dă și Galatasaray și se pot înțelege. Dar nu am zis că s-au înțeles cu Cicâldău.
Nu sunt optimist că se poate realiza acest transfer. Până pe 14 septembrie sunt deschise transferurile în Turcia. Cicâldău așteaptă oferte în continuare din străinătate.
Să plătești un jucător, cu un milion pe an, este costisitor. Cred că mai degrabă va fi împrumutat în Turcia”, a spus Giovanni Becali, potrivit digisport.ro.