Cum l-a impresionat Mircea Lucescu pe unul dintre jucătorii naționalei României

Andrei Burcă (31 de ani) recunoaște că este impresionat de Mircea Lucescu (79 de ani). Urmașul lui Edi Iordănescu a ținut primul antrenament la cârma naționalei, iar ”tricolorii” se declară cuceriți de carisma reputatului tehnician.

Naționala a început un nou drum. Euro 2024 este deja o amintire, iar tricolorii au intrat într-o nouă eră. Mircea Lucescu i-a luat locul lui Edi Iordănescu pe banca primei reprezentative. Obiectiv: Campionatul Mondial 2026, cu haltă în Liga Națiunilor.

Andrei Burcă, cucerit de Mircea Lucescu

Kosovo – România (vineri, 6 septembrie, ora 21:45, Antena 1) și România – Lituania (9 septembrie, ora 21:45, Prima TV) sunt primele partide cu Mircea Lucescu la conducerea naționalei, după 40 de ani.

Obiectivul noului selecționer este primul loc în Grupa C a Ligii Națiunilor. Ar fi cel mai scurt drum spre calificarea la viitorul turneu final, iar ”Il Luce” a demarat deja pregătire.

Andrei Burcă s-a numărat printre cei 15 internaționali care s-au pregătit duminică sub comanda fostului mare dinamovist. Burcă îl numește pe Lucescu ”un monument al fotbalului”.

„Mircea Lucescu este un monument al fotbalului, nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este unul dintre cei mai titraţi antrenori din lume şi este ceva extraordinar să beneficiem de experienţa lui după atâţia ani de performanţe. Este un nou început pentru noi şi eu chiar vreau să mă bucur pentru această experienţă cu Mircea Lucescu.

La naţională s-a încheiat o etapă, iar acum trebuie să fim toţi conştienţi că urmează alta. Trebuie să continuăm pe baza pe care am creat-o la turneul final şi să punem în fiecare zi câte o cărămidă. Trebuie să creştem profesional şi să vedem până unde putem ajunge.

Atât timp cât am făcut ceva în trecut, acum nu putem renunţăm la acest lucru. Şi, cu siguranţă, noul selecţioner va fi foarte exigent cu noi. Deci noi va trebui să arătăm cea mai bună variantă a noastră în fiecare meci”, a declarat Andrei Burcă, pentru FRF TV.

Meciurile României în Liga Națiunilor 2024-2025:

Vineri, 6 septembrie 2024, 21:45
Kosovo – România

Luni, 9 septembrie 2024, 21:45
România – Lituania/Gibraltar

Sâmbătă, 12 octombrie 2024, 21:45
Cipru – România

Marți, 15 octombrie 2024, 21:45
Lituania/Gibraltar – România

Vineri, 15 noiembrie 2024, 21:45
România – Kosovo

Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45
România – Cipru

„Bine ați venit! Toate cele bune, să dea Dumnezeu să fie totul în regulă. Ați făcut o treabă foarte bună până acum. Trebuie să faceți un pas înainte”,
Mircea Lucescu

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare