Confuzie totală, chiar înainte de marele derby dintre Celtic și Rangers! Scoțienii au anunțat prelungirea contractului lui Ianis Hagi, dar antrenorul îl respinge pe român!

Conform informațiilor apărute recent în presa internațională, Ianis Hagi (25 de ani) ar fi acceptat un nou contract la Rangers, care presupune diminuarea salariului său.

Totuși, chiar dacă scoțienii au anunțat acest lucru, Philippe Clement, belgianul de pe banca renumitului club din Glasgow, nu dorește să-l reintegreze pe jucătorul „tricolor” în circuitul primei echipe.

Philippe Clement i-a transmis un mesaj clar lui Ianis Hagi: „Ar fi mai bine să-și caute alte oportunități”

Au existat nenumărate zvonuri cu privire la faptul că Ianis s-ar fi putut întoarce în fotbalul românesc. A fost dorit de marile rivale bucureștene, FCSB și Rapid. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a transmis în spațiul public și o ofertă specială, cu care a dorit să-l atragă pe băiatul lui Gică Hagi.

Revenirea jucătorului în SuperLiga nu s-a produs. Principalul lui Rangers a abordat situația acestuia în timpul conferinței de presă premergătoare marelui derby dintre „The Gers” și Celtic. Philippe Clement a transmis din nou, după cum a fost cazul și în trecut, că Ianis Hagi ar trebui să își caute un nou angajament, mai ales că Rangers l-a adus pe mijlocașul ofensiv albanez Nedim Bajrami (25 de ani) de la Sassuolo, noua echipă a lui Horațiu Moldovan. Spusele antrenorului au venit la doar câteva ore distanță de anunțul potrivit căruia Hagi a spus „da” noilor termeni contractuali.

„Nu pot vorbi acum despre Ianis Hagi, nu am informații noi. Am vorbit acum mai multe luni, am fost sinceri cu el și cu agentul lui. I-am zis că nu îl vedem ca număr 10 la Rangers în anii următori, așa că ar fi mai bine să-și caute alte oportunități.

Lucrurile au rămas la fel, mai ales că a venit și Bajrami. Asta e situația. Vom mai vedea pe viitor, nu vreau să mai vorbesc despre asta acum.

Îl urmărim de mai mult timp (n.r. – pe Nedim Bajrami) și suntem bucuroși că a venit. Are experiență în meciurile importante și sunt fericit că a ales Rangers”, a spus Philippe Clement.

  • Celtic și Rangers dau piept duminică, 1 septembrie, de la ora 14:30, pe terenul catolicilor.

Anunțul scoțienilor cu privire la noul contract al fiului lui Gheorghe Hagi

După cum am menționat anterior, Ianis Hagi ar fi fost de acord cu noul contract pe care i l-au propus cei de la Rangers. Scoțienii l-au aplaudat pe român, fiind de părere că și-a demonstrat atașamentul față de club prin hotărârea sa.

„Acesta este tipul de mentalitate de care Rangers are nevoie în acest sezon. Și-a arătat dragostea pentru echipă acceptând micșorarea salariului.

Sacrificiul făcut de Hagi este tipul de atitudine pe care o caută antrenorul Philippe Clement”, au notat cei de la rangersnews.uk.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare